Prezență chiriarhală în Duminica a 4-a din Post, la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 11 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.

La momentul rânduit, Chiriarhul arădean, în cuvântul de învățătură a vorbit credincioşilor prezenţi despre ,,Rugăciune şi post” (pe baza citirilor scripturistice: Evr. 6 și Marcu 9 şi a cărţii Scara Raiului a Sf. Ioan Scărarul), îndemnându-i a folosi vremea postului pentru sporită rugăciune şi participarea la sfintele slujbe. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a stăruit asupra citirilor duminicii (Efes. 5 şi Matei cap. 4 şi 5) legate de cinstirea sfântului duminicii, a Sfântului Ioan Scărarul privind buna folosire a timpului prin cumpătare în ceea ce priveşte hrana, precum şi înălţarea gândului prin rugăciune asigurând astfel buna purtare sau umblarea în lumină a creştinului.

Credincioșii prezenți la sfânta slujbă s-au bucurat de prezența Întâistătătorului eparhiei în mijlocul lor în cea de-a 4-a duminică din post și de cuvântul de învățătură împărtășit.

Protos. Iustin Popovici