,,Și TU ai dreptul să zâmbești!” este proiectul județean de parteneriat educațional în care sâmbătă, 15 mai 2021, membri ai Integra Arad Ong au fost invitați să participe la activitatea ,,Pâinea noastră cea de toate zilele”, desfășurată la Clubul Copiilor Galsa , Parohia Ortodoxă din Galșa.
A fost o zi minunată în care toți participanții au fost primiți cu brațele deschise copiii, tinerii, părinții și specialiștii de către gazda evenimentului.
Activitatea a fost împarțită în două momente. Ocrotiți de turla bisericii și de ruinele cetății Șiria, în curtea casei vechi din 1928 strămutată din Apuseni la Galșa, cu voia lui Dumnezeu, s-a frământat, s-a copt în cuptor special zidit pentru pâine și s-a mâncat cea mai bună pâine, făcută cu sodoarea frunții.
După frământarea pâinii, copiii au fost plimbați cu poneii de către voluntarii parohiei, au jucat în horă, unii dintre participanți gustând pentru prima dată pâinea frântă înmuiată (nu unsă) în unsoare și presărată cu sare, boia și ceapă verde.
Mulțumim copiilor din Integra Arad Ong pentru că au poposit în mijlocul comunității gălșene preț ce câteva ore, mulțumim inițiatoarei proiectului-doamna inspector pentru învățământul special și special integrat Zagorka Hritcu, ajutoarelor dânsei, gazdelor-părintele Adorian Trif, voluntarilor din Parohia Galșa. Reușita evenimentului s-a datorat minunaților copii a căror bucurie în interacțiune a fost atât de firească încât a făcut să strălucească lacrimi de bucurie si a stârnit emoții valoroase în ochi și suflet de părinte.
A transmis, preot paroh Adorian-Lucian Trif
https://basilica.ro/si-tu-ai-dreptul-sa-zambesti-de-ce-a-mirosit-a-paine-coapta-in-curtea-bisericii-din-galsa/