Cerc misionar în Parohia Luncșoara

În după-amiaza zilei de 7 mai 2021, cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Parohia Luncșoara din cadrul Protopopiatului Sebiș a găzduit întrunirea preoților din Cercul Pastoral Hălmagiu, coordonat de către Părintele Cristian Bacoș din Parohia Hălmagiu. Cu această ocazie s-a oficiat taina Sf. Maslu în Biserica cu hramul Cuvioasa Parascheva din Luncșoara de Jos.
Pe lângă preoții din Cercul Pastoral Hălmagiu, la Taina Sf. Maslu au mai participat și preoții invitați: Pr. Rocsa Sebastian – Parohia Pescari, Pr. Bej Florin – Parohia Crocna și Pr. Târcuț Constantin din Poienari.
La sfarșitul slujbei Pr. Marius Horga a prezentat următoarele teme:
– Repere Istorice Privind Situația Comunităților Românești din Republica Moldova
– Migrația Românilor Până la 1918. Înființarea Primelor Parohii Românești.

Dat fiind faptul că în Luncșoara de Jos este o tradiție veche ca de Izvorul Tămăduirii să se săvârșească Taina Sf. Maslu și a sfințirii apei celei mici, la această întrunire au participat un număr mare de credincioși veniți din toată parohia (inclusiv din filii) și nu numai.
Slujba a fost săvârșită în conformitate cu măsurile de prevenție în vigoare.
La sfârșit, Preotul Paroh Cătălin Tulcan a mulțumit preoților prezenți, cât și tuturor credincioșilor.

Pr. Paroh Cătălin Tulcan