Chiriarhul arădean la hramul bisericii din Zădăreni

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a participat vineri, 21 mai, la hramul bisericii din Parohia Zădăreni, Protopopiatul Arad, răspunzând invitației părintelui paroh Sorin Higioșan.

Ierarhul a fost întâmpinat în faţa bisericii de Părintele Flavius Petcuț, protopop al Aradului, dimpreună cu Pr. Viorel Higioșan de la Parohia Frumușeni și Pr. paroh Sorin Higioșan, împreună cu oficialitățile locale și credincioși din parohie. După aceasta, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica cu hramul ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către soborul slujitor, avându-l în frunte pe protopopul Aradului.

Chiriarhul arădean a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre ,,Personalități providențiale” (pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii: Fp. Ap. 26; Ioan 10), pe măsura apostolatului creștin, prin râvna și realizarea celor spre încununarea Bisericii, înșiruind momentele principale ale vieții Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Astfel, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța lucrării împăratului în creștinism pentru acordarea libertății și sprijinul în organizarea bisericească, oglindită, mai ales, prin convocarea și desfășurarea primului Sinod Ecumenic. De asemenea, a amintit contribuția împărătesei în buna creștere a fiului și promovarea lucrării filantropice, totodată, sprijinirea împăratului în latura religioasă, mai ales înălțarea de biserici și cinstirea Sfintei Cruci.

După Sfânta Liturghie, Chiriarhul a binecuvântat lucrările de renovare efectuate la lăcașul de cult și prinoasele aduse cu prilejul prăznuirii hramului.

La final, părintele paroh Sorin Higioşan a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru bucuria prilejuită prin acest popas de suflet în mijlocul parohienilor, de asemenea,  preotul paroh a mulţumit oficialităților, invitaților și tuturor credincioşilor prezenţi.

 Protos. Iustin Popovici