Învierea Domnului sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Sute de credincioşi arădeni au participat la Slujba de Înviere săvârșită la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Și în acest an, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, românii au primit Sfânta Lumină, adusă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de o delegație a Patriarhiei Române. În seara zilei, pe platoul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, Înaltpreafinţitul Părinte Timotei, înconjurat de oficialitățile locale, de primari, preoţi și credincioși din întreg cuprinsul eparhiei arădene, a întâmpinat venirea Sfintei Lumini, adusă la Arad de la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara de o delegație condusă de părintele Silviu-Nicolae Faur, consilier administrativ-bisericesc.

În noapte, la Catedrala Arhiepiscopală, Arhiepiscopul Aradului a săvârşit slujba Învierii Domnului, înconjurat de soborul preoţilor şi diaconilor catedrali, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi, adresând, după citirea Cuvântului Sfântului Ioan Gură de Aur, un părintesc cuvânt de învăţătură și urările cuvenite pentru acest praznic.

În dimineaţa primei zile de Paşti, Înaltpreasfinţitul Timotei a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Arhiepiscopală, dimpreună cu soborul de preoți si diaconi ai catedralei. Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a vorbit credincioșilor prezenți în legătura Pastoralei cu titlul ,,Slava Sfintei Învieri”, despre darurile de care se împărtășesc credincioșii prin jertfa Mântuitorului, îndreptându-și viața spre valorile spirituale care garantează câștigarea Împărăției lui Dumnezeu. De asemenea, găsindu-ne în anul omagial dedicat românilor din afara granițelor țării, Chiriarhul arădean a îndemnat la păstrarea unității de neam și lege cu aceștia, implorând împreună cu ei în aceste vremi ajutor sfânt în strădania de îndepărtare a pandemiei.

Anul acesta fiind cel de-al 11-lea an în care lumina sfântă ajunge în toate bisericile şi casele arădenilor.

Protos. dr. Iustin Popovici