FESTIVITATEA DE ABSOLVIRE A PROMOŢIEI 2021 LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD

Miercuri, 2 iunie, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a desfăşurat festivitatea de absolvire a elevilor promoţiei 2021 a seminarului arădean.

După intonarea imnului Gaudeamus Igitur şi a Troparului Învierii, părintele Arhidiacon Călin-Dan Teuca, directorul seminarului, a transmis mesajul de salut întregii asistenţe, precum şi cel de felicitare către absolvenţi, după care le-au fost înmânate diplomele onorifice de absolvire de către părintele profesor Dacian Emilian-Nan, dirigintele acestei promoții, care le-a adresat şi un scurt, dar emoţionant cuvânt de imbold la acest moment aniversar.

În cele ce a urmat a luat cuvântul doamna Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad care a adresat un gând de felicitare şi totodată de responsabilizare a absolvenţilor.

Cuvântul de încheiere l-a avut, firesc, IPS Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care i-a îndemnat pe tinerii absolvenţi să nu-și trădeze vocația. La acest moment festiv au mai fost prezenți Protos. Lect. Univ. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural, Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian Farcaşiu, alături de părinții profesori, de doamnele și domnii profesori.

În acordurile imnului academic Gaudeamus Igitur s-a desfăşurat momentul simbolic al predării cheii de către elevii clasei a XII-a, însoţit de alocuţiunile merituosului elev al clasei terminale, Romeo-Tiberiu Asimionesei, care a adus mulțumirile tuturor celor care au contribuit la formarea elevilor seminariști ai acestei generații şi a reprezentantei clasei a XI-a, Georgiana Mateş, cea care a preluat cheia şcolii, încercând să descifreze multiplele semnificaţii ale acestui gest.

La final Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu a vizitat şantierul de pictură al Paraclisului Facultăţii de Teologie “Ilarion V. Felea” Arad, cu hramurile Sf. Mare Mc. Mina şi Sf. Maxim Mărturisitorul.

Prof. Cătălin-Iulian Drăgan, Secretarul Seminarului Teologic Ortodox Arad