Cuvântul „hram” provine din limba slavonă şi înseamnă în general casă, iar în sens bisericesc – Casa lui Dumnezeu. Acest termen a fost folosit pentru prima dată în istoria biblică a Vechiului Testament de Patriarhul Iacob, care, într-o împrejurare deosebită a vieţii sale, a înnoptat pe o câmpie şi a adormit cu capul pe o piatră.
În acea noapte a avut un vis, şi anume, a văzut o scară ce unea cerul cu pământul, pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu. Trezindu-se din vis, Iacob a grăit: “ Locul acesta este Casa lui Dumnezeu şi poarta cerului”. A uns apoi piatra cu untdelemn şi l-a numit pe evreieşte Bethel sau Casa lui Dumnezeu (Facere 28,12-19).
Vorbind despre Templul din Ierusalim, care preînchipuia Biserica creştină, Mântuitorul Iisus Hristos defineşte Casa lui Dumnezeu: „Și va fi casa Mea casă de rugăciune”(Luca 19, 46).
Potrivit Sfintei Tradiţii, fiecare biserică înălţată drept „Casă a lui Dumnezeu” este târnosită de arhiereu. Târnosirea, pe lângă actul sfinţitor şi punerea Sfintelor Moaşte în masa Sfântului Altar, reprezintă şi actul de Botez al noului locaş, aceasta primind din partea arhiereului un nume, adică, hramul, un eveniment din viaţa Mântuitorului a Maicii Sale sau numele unui sfânt. Hramul devine din acel moment ocrotitorul spiritual al respectivului locaş şi este reprezentat iconografic pe iconostasul bisericii în primul registru, în dreapta icoanelor împărăteşti sau pe frontispiciul clădirii, dacă arhitectura permite acest lucru.
La fel ca la Sfânta Taină a Botezului, când copilul nou-născut este altoit în Trupul tainic al lui Hristos şi primeşte nume şi un înger păzitor din partea lui Dumnezeu, tot astfel, biserica târnosită primeşte hramul ocrotitor, paznicul ei, îngrijitorul ei, ferindu-o de calamităţi, de vrăjmaşi şi acordând milă şi ajutor membrilor ei. Prăznuirea hramului bisericii se face în fiecare an printr-o sărbătoare deosebită, semnificând dorinţa credinciosului de cinstire, de participare activă la rugăciunea comună sub aceeaşi lucrare a harului ceresc, pogorât prin mijlocirea hramului.
Alegerea şi reprezentarea hramului Catedralei eparhiale
Alegerea hramului Catedralei Arhiepiscopale s-a făcut prin lucrarea lui Dumnezeu, Care a dat înţelepciune Chiriarhului în alegerea din mai multe variante puse în discuţie încă înainte de începerea lucrărilor de construcţie, fără a se grăbi în acest sens. Astfel, s-a propus iniţial hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”, propunere motivată de evlavia multor credincioşi arădeni ce-i poartă numele; apoi s-au propus alte prăznuiri din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos.
În contextul căutării ocrotitorului spiritual al Catedralei, s-a făcut
Dumnezeu a venit în întâmpinare printr-o familie de români credincioşi ardeleni, stabiliţi în SUA. Prin mijlocirea părintelui paroh Viorel Sasu de la parohia română „Sfânta Treime” din Miramar – Florida şi a familiei acestuia, enoriaşii Corneliu şi Rucsanda de Bota au aflat despre efortul credincioşilor din Arad de a construi o Catedrală eparhială şi au făcut o donaţie substanţială pentru acel moment şi indispensabilă pentru finalizarea unei etape importante a construcţiei, suma de 210.000 dolari SUA.
Chiriarhul a luat la cunoştinţă de respectiva donaţie şi le-a mulţumit donatorilor, purtând şi convorbiri cu aceştia, telefonic, prin corespondenţă şi prin mijlocirea părintelui Viorel Sasu. În urma discuţiilor purtate de Chiriarh cu donatorii, s-a pecetluit gândul legat de hramul Catedralei prin exprimarea donatorului, care a afirmat „că ajută la construirea unei biserici în România, soră cu biserica noastră Sfânta Treime din Miramar – Florida”.
În urma acestei comunicări şi la propunerea Chiriarhului, Permanenţa Consiliului eparhial, membrii Comitetului de Sprijin pentru construirea Catedralei şi toţi factorii de răspundere implicaţi în ridicarea Sfântului Locaş, au înţeles că este voia lui Dumnezeu ca hramul Noii Catedrale să fie „Sfânta Treime”, soră cu biserica din Miramar – Florida, care avea acelaşi hram.
Bunătatea lui Dumnezeu a fost aşa de mare încât a rânduit şi valorificarea primei propuneri de stabilire a hramului – ,,Sfântul Ierarh Nicolae” Catedralei eparhiale, făcută de membrii Comitetului de Sprijin. Odată cu târnosirea Catedralei s-a săvârşit şi târnosirea Paraclisului, şi fiind ziua de 6 decembrie 2008, fără a se cunoaşte discuţiile despre alegerea hramului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a numit hramul Paraclisului ,,Sfântul Ierarh Nicolae”. Slujba de târnosire a Paraclisului a fost săvârşită din încredinţarea Părintelui Patriarh, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit al Ardealului Dr. Laurenţiu Streza.
Potrivit erminiei picturii bizantine, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hramul unei biserici trebuie reprezentat în iconografie în registrul prim al iconostasului, în partea dreaptă a icoanelor împărăteşti sau pe faţada sau frontispiciul clădirii, potrivit arhitecturii respectivei clădiri. La Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, reprezentarea hramului s-a făcut în primul rând pe iconostas, dar nu la locul stabilit prin erminie, pentru a nu fi două icoane de acelaşi fel pe iconostas, întrucât icoana Sfintei Treimi era prevăzută în registrul al treilea. Chiriarhul a explicat acest lucru printr-o adresă Comisiei de pictură a Patriarhiei Române, obţinând aprobarea solicitată, iar la locul din dreapta al primului registru de pe iconostas s-a pictat Sfântul Ioan Botezătorul .
Aceiaşi reprezentare a hramului Catedralei Arhiepiscopale se găseşte pe frontispiciul clădirii printr-o icoană de mozaic cu o suprafaţă de 35 mp, lucrare este de excepţie, mozaic „GEORGIES”, culoare şi fonduri de aur, inventat şi brevetat de executant, profesorul Virgil Moraru din Iaşi.
Aportul material şi logistic la executarea acestei lucrări l-a avut distinsa familie a generalului Ioan Heredea, soţia Dorina şi fiica Ioana, care au contactat firma şi au suportat toate cheltuielile pentru execuţie, transport şi montajul icoanei, devenind ctitori ai Noii Catedrale.
Stabilirea reprezentării iconografice a Sfintei Treimi ca hram al Catedralei Arhiepiscopale a fost de durată. S-au purtat discuţii asupra următoarelor reprezentări: Paternitatea: se regăseşte mai mult în iconografia rusă începând cu secolul al XIV-lea, îl înfăţişează pe Tatăl în chipul unui bătrân şezând pe tron, ţinând în braţe un copil (Fiul), Care, la rândul Lui, ţine în braţe un medalion, în care se află un porumbel (Duhul Sfânt). Treimea neotestamentară: Cel vechi de zile (Daniel 7,9), şederea de-a dreapta Tatălui sau Treimea Noului Testament, îl înfăţişează în dreapta pe Tatăl în chip de bătrân aşezat pe tron, în stânga pe Fiul aşezat pe tron, având pe cap coroană împărătească, deasupra Duhul Sfânt în chip de porumbel, încadrat într-un triunghi sau într-o sferă.
− Filoxenia lui Avraam sau Troiţa lui Rubliov, îi înfăţişează pe Avraam şi Sara, primitorii celor trei îngeri (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), o lucrare angelologică, hristologică şi triadologică. Sfânta Treime lucrarea Cuviosului Andrei Rubliov este cea mai reprezentativă icoană a Sfintei Treimi pentru arta creştină răsăriteană, lucrată între anii 1411‑1427. Icoana prezintă casa lui Avraam, stejarul şi un munte, lipsesc Avraam şi Sara. Reducând aspectul istoric al momentului în favoarea înţelesului dogmatic, autorul îmbină mistica monahismului rus cu armonia clasică a picturii bizantine şi oferă natura unică a celor trei Persoane dumnezeieşti fără cea mai mică formă de individualizare, realizând Treimea însăşi. S-a remarcat că lucrarea lui Rubliov nu este o simplă reprezentare plastică, ci o sinteză iconografică ce circumscrie în originalitatea ei cât poate purta o inimă smerită şi credincioasă din taina de nepătruns a Sfintei Treimi.
S-a ales pentru frontispiciul Catedralei reprezentarea ortodoxă a lui Rubliov, argumentându-se şi cu faptul că o replică a acestei reprezentări, mai complexă şi mai veche, datând din anul 1350, se regăseşte la Mănăstirea Colţ, Protopopiatul Haţeg din cuprinsul Eparhiei Aradului de atunci; pictorul, din ţinutul Haţegului, rămas anonim, era, cu siguranţă, cunoscător al replicilor mai vechi de pe Muntele Athos, cu 85 de ani înaintea lui Rubliov.
Cu siguranţă, argumentul cel mai puternic pentru această reprezentare iconografică este cel duhovnicesc, prin care reprezentarea iconografică a lui Rubliov poate fi considerată o revelaţie pe care doar un om duhovnicesc o putea avea, drept pentru care şi Biserica l-a declarat sfânt.
Cred că este impropriu a se spune că reprezentarea iconografică a hramului Catedralei s-a ales de către cei în drept din variantele prezentate, şi nu numai. Chiriarhul i-a provocat, ca, de fapt,şi în alte momente, pe colaboratorii săi în construcţia Catedralei la o implicare activă şi responsabilă, care, cu siguranţă, i-a onorat pe fiecare în parte.
Iconografia hramului Catedralei eparhiale nu putea fi decât „Sfânta Treime” în varianta lui Rubliov, ea reprezintă modelul iubirii intratreimice, pentru care militează şi Biserica noastră astăzi, adică, unitatea de credinţă, precum şi cea de neam, din provinciile româneşti.
Prăznuirea hramului Catedralei
Deşi, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, următoarea zi a praznicelor mari din timpul anului este închinată prăznuirii persoanelor care definesc evenimentul sărbătorii, a doua zi după Rusalii se prăznuieşte Sfânta Treime, nu cinstirea Duhului Sfânt, cum indică cântările Penticostarului la sinaxarul Utreniei din Ziua Cinzecimii: „întru această zi, prăznuim pe Însuşi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu”. Cu siguranţă, s-a folosit un raţionament dogmatic în modificarea ulterioară a calendarului bisericesc, prin care se dovedeşte că mântuirea lumii este lucrarea lui Dumnezeu în Sfânta Treime, Unul după ființă, dar care are trei fețe sau ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Acest adevăr îl prevesteşte şi Cincizecimea iudaică, care comemorează primirea Legii Vechi, şi prefigurează Cincizecimea creştină, primirea Legii Noi, nescrisă pe lespezi de piatră, ci în inimi, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „Sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.” (II Corinteni 3, 3).
Aşadar, ziua de prăznuire a hramului Catedralei eparhiale este Luni după Rusalii şi se sărbătoreşte cu deosebită evlavie încă din 1997, când slujbele religioase se săvârşeau la demisolul Catedralei, în Paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Prăznuirea constituie o bucurie duhovnicească pentru toţi închinătorii Sfântului Locaş, care participă într-un număr foarte mare, mai ales de când Guvernul României a decretat a doua zi de Rusalii – zi liberă. Slujba începe din ajun, potrivit rânduielilor bisericeşti, cu săvârşirea Acatistului Sfintei Treimi, cu participarea Chiriarhului şi rostirea unui cuvânt de învăţătură. În ziua prăznuirii, după slujba Utreniei se săvârşeşte Sfânta Liturghie arhierească, la care Chiriarhul, pe lângă predică, aduce mulţumiri de fiecare dată tuturor donatorilor, ctitorilor şi binefăcătorilor Sfintei Catedrale, amintindu-i în mod deosebit pe primii ctitori: Corneliu şi Rucsanda de Bota şi familia preacucernicului părinte Viorel Sasu din Miramar, SUA. Ziua prăznuirii hramului se încheie cu slujba Vecerniei şi Acatistul Sfintei Treimi, săvârşite de către Chiriarh înconjurat de preoţii şi diaconii Catedralei.
Preot Simion Mladin
Foto: Arhid. Claudiu Condurache