Mâine începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinţilor Petru şi Pavel începe anul acesta marți, 22 iunie, şi se încheie în ajunul sărbătorii marilor apostoli.

Această perioadă de postire are o durată variabilă de la an la an, în funcție de data Sfintelor Paști şi începe, de obicei, în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților.

Însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai nu mai rămân suficiente zile pentru post.

Pentru a rezolva această situație, Sfântul Sinod a hotărât că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum 7 zile pentru acest Post”, chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână (Hot. Nr. 5721 / 10 iunie 2015).

Postul ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos.

Tot prin ținerea acestui post sunt cinstite darurile Sfântului Duh, care S-a pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.


Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel | Resurse


Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei.

Sfântul Apostol Pavel a fost învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei.

Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci.

Patriarhul Daniel spune că „deși acești doi Apostoli ai lui Hristos sunt diferiți ca pregătire teologică, spirituală, culturală, sunt foarte asemănători în dragostea jertfelnică pentru Mântuitorul. Ambii au mărturisit dumnezeirea lui Hristos și L-au iubit până la moarte, au avut în comun grija pentru Biserică, apărarea dreptei credințe și a unității acesteia”.

Sursa foto: Arhivă Basilica.ro

Citește și: Viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Mâine începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel