Praznicul Înălțării Domnului și Ziua Eroilor sărbătorite de arădeni

Joi, 10 iunie 2021, cu prilejul praznicului împărătesc Înălţarea Domnului şi a Zilei Eroilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad.

La acest mărit praznic al Înălțării Domnului la slava cerească, Chiriarhul arădean a rostit cuvântul de învățătură cu titlul ,,Înțelegere edificatoare” (pe baza citirilor scripturistice ale praznicului: Fp. Ap. 1; Luca 24), în care s-a referit la cuvintele legate de sensul praznicului, și anume: cădere – ridicare, coborâre – suire, smerenie – înălțare ș.a. Acestea au fost adâncite și pe marginea citirilor biblice din perioada premergătoare Sfintelor Paști, acum în lumina zilelor sărbătorești, de pildă, lămurind căderea primilor oameni care nu s-au putut ridica singuri sau în alt chip decât al coborârii Fiului lui Dumnezeu, Care prin jertfa înălțătoare a împlinit lucrarea ce duce la starea inițială, sau de la început. Taina Întrupării Domnului aduce omului putința îndemnezeirii, a stării de-a dreapta Tatălui, împreună cu Fiul trimis în lume spre mântuire.

La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul arădean, înconjurat de soborul slujitor, a săvârşit slujba de pomenire a eroilor neamului românesc.

După aceasta, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a participat la manifestările organizate de Prefectura Județului Arad pentru cinstirea Eroilor, în municipiu și la monumentul de la Păuliș, rostind alocuțiuni adecvate momentului.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Slujbe pentru pomenirea eroilor neamului nostru românesc căzuţi pe toate câmpurile de luptă şi din toate timpurile s-au săvârşit în majoritatea parohiilor din cuprinsul eparhiei, îndeosebi acolo unde există monumente ale eroilor.

Protos. dr. Iustin Popovici

A se vedea şi: https://www.arq.ro/de-ziua-eroilor-au-fost-depuse-coroane-de-flori-la-monumentul-revolutiei/41396