„Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.” – Troparul Înălțării
HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Este astăzi, la 40 de zile de la Înviere, zi a bucuriei, a încredințării și a recunoștinței. Zi a bucuriei culese din bucuria Ucenicilor care au primit astăzi făgăduința Sfântului Duh, zi a încredințării noastre prin încredințarea lor că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Izbăvitorul lumii și zi a recunoștinței față de Eroii neamului, care asemenea Apostolilor au înțeles că doar ”răbdând pironul aceleiași cruci” și ”ducându-ne altarul” dragostei (Poetul, G. Coșbuc) în încercările, suferințele și bucuriile semenilor vom putea ajunge la înălțare.
Este astăzi prilej de mare bucurie în praznic, Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, dar și prilej de a reflecta asupra importanței așezării și rămânerii noastre în ”permanentă înălțare”, după îndemnul Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul. Îndemn rostit astăzi în Catedrala Veche din Cetatea Aradului, acolo unde, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească și Slujba de pomenire a Eroilor, la Troița ce străjuiește curtea catedralei de câteva decenii. Troiță unde astăzi, reprezentanți ai Armatei și ale autorităților locale au depus coroane de flori.
Cuvântul Ierarhului: Înălțarea Domnului – bucuria omului
„Praznicul Înălțării Domnului reprezintă evenimentul prin care noi, creștinii, înțelegem faptul că activitatea pe pământ a Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a încheiat, dar continuă într-un alt mod, El șezând de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl și în același timp lucrând cu Dumnezeu Duhul Sfânt în Biserică și lume.
Despre faptul Înălțării Domnului la cer ne relatează doi dintre evangheliști, Sfinții Marcu și Luca. Sfântul Evanghelist Ioan prezintă altfel Înălțarea Lui la cer: „Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău…. Iar acum vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei” (Ioan 17, v. 1 și 13).
Pronia divină a hotărât ca Domnul Hristos după Învierea Sa din morți să mai rămână pe pământ încă patruzeci de zile. El spusese tot ce avusese de spus, adică învățătura despre Dumnezeu, despre nemurirea sufletului, Judecata de apoi, despre om, despre cum trebuie să trăiască viața pe pământ, viața veșnică. Apoi dovedise prin fapte învățătura Sa, iar ucenicii s-au încredințat că El înviase din morți, învățându-i să facă din Învierea Sa temeiul învățăturii lor și al propovăduirii lor creștine.
Testamentul Domnului pentru Apostoli și urmașii lor este: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și, iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20).
Așadar, Fiul lui Dumnezeu chiar dacă Se Înalță la cer, rămâne prin Duhul Sfânt cu Sfinții Apostoli și Biserica Sa. Relatarea Sfântului Luca (24, 50-52) arată că Apostolii după Înălțarea Domnului s-au întors în cetatea Ierusalimului cu bucurie mare. De ce? Pentru că totuși era o despărțire! Au rămas bucuroși pentru că acum știau cine este Iisus Hristos, că El este Dumnezeu. Înțeleseseră moartea și învierea Lui.
De aceea, Domnul Hristos nu a plecat din lume nici prin dispariție, nici printr-o nouă moarte, nici prin volatilizare, ci prin înălțare. După ce a biruit celelalte legi ale materiei, de data aceasta a biruit legea gravitației, acea lege care ne ține legați de pământ, lege care poate fi descrisă, dar nu poate fi explicată.
Iisus Hristos trebuia să se înalțe, să plece din lumea aceasta prin înălțare, pentru a rămâne în ea. De aceea, Sfinții Apostoli L-au simțit în viața și misiunea lor, L-au simțit alături de ei, cum îi ajută și cum îi luminează în propovăduirea Evangheliei: „Iar ei au ieșit, propovăduind pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei…”.
Atunci când a vorbit ucenicilor despre Înălțarea Lui, le-a spus că, „Vă este de folos să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16, 7). Prin urmare înălțarea adevărată nu se face decât în Duhul Sfânt care se pogoară. Înălțarea noastră se produce prin Pogorârea Duhului Sfânt care lucrează în noi și prin noi. Înălțarea înseamnă spiritualizarea, îndumnezeirea noastră, transformarea gândirii noastre imediate într-o înțelegere duhovnicească a tuturor lucrurilor.
Oamenii au creat o lume a tehnicii, tehnicizată, prin care doresc să se înalțe. Însă dacă nu reușim să ne înduhovnicim prin harul Duhului Sfânt, atunci rămânem într-o lume a tehnicii. Înălțarea este un proces subtil și adânc care pleacă din interiorul persoanei umane luminată de Dumnezeu. Noi trebuie să fim permanent în înălțare, și mai ales când trecem pragul morții pământești. Când ajungi la Înălțare, din punct de vedere creștin încetează orice amatorism și formalism.
Așa au fost Sfinții și Eroii neamului românesc pe care îi pomenim astăzi la Praznicul Înălțării Domnului în mod special, pentru că prin jertfa lor plină de dragoste, credință, suferință și demnitate, au înțeles importanța dăinuirii țării și a Bisericii dreptmăritoare.
Pomenirea Eroilor neamului este un act de iubire, credință, recunoștință și speranță. Strămoșii și eroii noștri înseamnă pământul românesc, cel bun și binecuvântat, cel împodobit cu trupurile lor frumoase. Moartea creștină e înviere. Cimitirele noastre sunt locurile învierii în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Moștenirea lăsată de eroi și înaintași o reprezintă pământul pe care stăm și cerul în care credem, daruri ale lui Dumnezeu.
Pomenirea Eroilor neamului românesc la Praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920, hotărâre consfințită ulterior în anii 1999 și 2001, când a devenit și Zi națională bisericească.
Dumnezeu să așeze cu Sfinții Săi, Eroii neamului românesc, iar noi să cinstim jertfa și dragostea lor prin rugăciune, comuniune și lucrare folositoare țării și Bisericii Domnului Iisus Hristos.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, în cuvântul de învățătură așezat la sufletele credincioșilor arădeni.
10 iunie 2021, „Înălțarea Domnului – bucuria omului”, bucuria noastră a tuturor, întâlnirea românilor de pretutindeni în Sfânta Liturghie, în cântec de clopote și în fața Troițelor care ne povestesc și fac mărturie de peste veacuri despre dragostea așezață ca jertfă pe Altarul Neamului.
O dragoste despre care ne tot întrebăm prin vocea poetului și fostului deținut politic în timpul regimului comunist, Vasile Militaru:
„Dar noi?… Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt
Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?”,
Ne întrebăm cu atât mai mult astăzi de Ziua lor, Ziua Eroilor, iar în duh de prețuire, neuitare și recunoștință:
„Spre voi, viteji al căror sânge a curs – hotarul apărându-l, –
Îngenunchiat, tot Neamul astăzi îşi nalţă sufletul şi gândul!
Spre slava voastră, din altare, se’nalţă fumul de tămâe,
Viteji a căror nume sfinte neşterse’n veci au să rămâe!…„
(Eroilor, Vasile Militaru)
