20 iulie – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ministerul Apărării Naţionale organizează marţi o ceremonie pentru a marca Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în Bucureşti.

După evenimentul de săptămâna trecută când un elicopter a aterizat urgent într-o intersecţie, a fost anulată survolarea aeronavelor programată pentru 20 iulie.

Ceremonia militară va fi organizată de la ora 10:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor.

Vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar Regimentului 74 PATRIOT îi va fi înmânat Drapelul de Luptă.

Prin această ceremonie este omagiată memoria eroilor care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de luptă sau în misiunile executate în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional, au slujit cu devotament aripile patriei şi s-au alăturat escadrilei din ceruri.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită în fiecare an, la 20 iulie, când este cinstit Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.

În 17 iunie, în urmă cu 111 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet pe teritoriul ţării noastre cu un aeroplan de concepţie proprie.

Drapelul de luptă al unității militare reprezintă simbolul onoarei, vitejiei și gloriei militare, este confecționat în ateliere speciale și este compus din flamură, hampă, acvilă și accesorii.

Foto credit: DC News

https://basilica.ro/ziua-aviatiei-romane-si-a-fortelor-aeriene-ceremonie-militara-in-bucuresti/