Școală de vară  în Parohia Săvârșin

În perioada iulie-septembrie 2021 biserica ortodoxă din Săvârșin  desfășoară activitatea ”Școlii de Vară” pentru copii și tineri care vor participa la cursuri de Dans popular – cu instuctorul coregraf Claudiu Gabară și ajutat de domnișoara Loredana Gabără, cursuri de Hande made, cu doamna Elena Dragalina,  unde vor confecționa obiecte și lucruri din materiale de hârtie, săpun, ață etc și cursul de Teatru și oratorie cu actrița Georgiana Popan. La activități participă peste 60 de copii și tineri.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sfinților Arhangheli, ocrotitorii comunității noastre, copiii și tinerii care vor participa la activități se vor bucura de un cadru magic, vor dansa, vor cânta și recrea iar timp de câteva ore pe săptămână vor uita de  ”tehnica modernă” , lăsând loc copilăriei și bucuriei de a fi împreună.

La finalul activităților, se va organiza un spectacol în aer liber  unde dansatorii vor prezenta un program de dansuri populare, cei de la actorie o piesa de teatru iar obiectele realizate din micile mânuțe vor fi expuse și vândute.

Pr. Călin Mădăluţă