Slujire Arhierească la Bătania, Ungaria, în Duminica a 7-a după Rusalii

În Duminica a 7-a după Rusalii (8 august 2021), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioșilor români din Parohia Bătania (Battonya), închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

În Anul Omagial al pastorației românilor din afara granițelor României, la Sfânta Liturghie Arhierească de la Bătania, alături de credincioșii acestei Parohii, a luat parte și un grup de circa 50 de credincioși veniți din România, de la Parohia Vărșand, împreună cu Preotul lor Paroh Gabriel Juc și de la Parohia Mănăștur, împreună cu Părintele Valentin Strâmbei, care au făcut parte din soborul slujitor, împreună cu Părintele Marius Vidican, Paroh la Bătania și cu Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula. Oaspeții din România, de la Parohii din Protopopiatul Arad, au venit la românii din Ungaria cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului. Răspunsurile liturgice au fost date cu profesionalism de tânărul Ioan Ștefan Muț, absolvent de Teologie, student în anul III la Conservatorul din Cluj și cântăreț la Opera din acest oraș, iar la slujbă au luat parte și oficialități, ca de pildă Doamna Elvira Ardelean, Primar la Otlaca Pustă, Domnul Gheorghe Mihuț, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Bătania, Domnul Tomi Cristin, Actor la Teatrul Național din București, care pe timp de vară stă în Bătania și Doamna Profesoară Sofia Pilan, de la Școala Generală din Bătania, care cântă și ea la strană, în duminici și sărbători și organizează diferite programe religioase cu elevii din Parohie.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre minunea vindecării celor doi orbi și un mut din Capernaum, din care avem și noi de învățat câteva lucruri importante pentru viața noastră: că infirmitățile fizice, dar și sufletești ale oamenilor se pot vindeca nu doar de către medici, ci și prin intervenția și puterea minunată a lui Dumnezeu, Care poate lucra în lume prin Fiul Său Cel Unul Născut și Întrupat, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, sau prin invocarea numelui Său în ajutor, atunci când avem credință în suflete; că unele dintre problemele noastre pot fi și din influență demonică, care paralizează total voința și puterile noastre, iar în acest caz numai iubirea milostivă lui Dumnezeu și credința celor apropiați ne mai pot face bine; că în această lume, oricât de mult bine ai face, totuși poți fi judecat de invidia oamenilor, care nu poate să se bucure de bine, iar această boală spirituală poate fi chiar mai grea decât orbirea și muțenia fizică; și mai ales că, în această viață, având lumina lui Hristos, putem fi mai fericiți și mai bucuroși, din toate punctele de vedere, scăpând de boli și trecând mai ușor peste toate încercările.

Ierarhul și-a exprimat, de asemenea, bucuria pentru posibilitatea trăirii comuniunii frățești, românești și ortodoxe, dincolo de granițe, în acest An Omagial al românilor care trăiesc în afara României și în această perioadă a pandemiei, care a afectat atât de mult deplasările și toate lucrurile.

Ajutorul în altar a fost dat de patru tineri, dintre care Csomor Patrik Cristian este elev în clasa a 9-a, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, pe care îl urmează, pentru a putea deveni și el slujitor al Sfântului Altar. Aceștia, împreună cu alți copii și credincioși, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, la momentul potrivit și au citit „Crezul” și „Tatăl Nostru”.

La final, Preotul Paroh Marius Vidican a adus mulțumire Bunului Dumnezeu, Ierarhului, Preoților împreună-slujitori și oaspeților, pentru slujirea liturgică și această frumoasă duminică ce a avut loc la biserica din Bătania și la care au luat parte mai mulți Preoți și Diaconi care i-au fost colegi, se află cu ei într-o relație de rudenie spirituală și au fost de multe ori la slujbele din Bătania, în diferite calități, dar acum au venit ca Preoți, cu credincioșii lor. În semn de prețuire și de mulțumire pentru participarea la această slujbă, le-a oferit Ierarhului și celorlalți Clerici împreună slujitori câte o icoană cu Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, care avea pusă în ea părticele de material din pantofii Sfântului, care se schimbă anual, la sărbătoarea hramului.

Bătania este o localitate din Ungaria, situată foarte aproape de Arad, la circa 30 de kilometri, în care conviețuiesc în pace și bună înțelegere, membrii comunității românești istorice și alți români veniți din România și stabiliți aici, în ultimii ani, după 1990. Între aceștia se numără și Actorul Tomi Cristin, care pe timp de vară stă la Bătania și care participă și la sfintele slujbe, împreună cu toată familia sa.

După Sfânta Liturghie toți credincioșii au fost invitați și la o agapă comună, ce a avut loc la Cantina orașului și a fost organizată de Părintele Paroh, cu sprijinul Autoguvernării Românești Locale din Bătania și al Asociației „Lucian Magdu”, ce funcționează în cadrul Școlii Generale Românești din localitate.

Biserica ortodoxă românească din Bătania este închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a fost construită de credincioșii români între anii 1869-1872, după ce vreme de aproape 100 de ani aceștia s-au rugat împreună cu credincioșii ortodocși sârbi, într-o altă biserică, foarte apropiată, care a rămas sârbilor, după despărțirea ierarhică din 1865. Din 2017, Preot Paroh la Bătania este Părintele Marius Vidican.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria