La ceasul Odovaniei Nașterii Maicii Domnului și în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci aflându-ne, rânduit este a se citi în toate bisericile din cuprinderea Ortodoxiei Convorbirea lui Iisus cu Nicodim.
Vestit a fost astăzi, așadar, cuvântul Evangheliei de la Ioan 3,3-17 și la Catedrala Arhiepiscopală – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, acolo unde Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie Arhierească.
Și pentru toți aceștia, pentru sobor, pentru credincioșii de toate vârstele prezenți la frumoasa și atât de încărcata de istorie Mănăstire „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, pentru arădeni și pentru credincioșii de pretutindeni, s-a rugat Preasfinția Sa înaintea citirii Sfintei Evanghelii, ca Dumnezeu să „deschidă ochii gândului nostru” pentru a o înțelege și pentru a ne fi tuturor spre „luminarea sufletelor”.
„Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri… că Tu ești luminarea sufletelor și trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule…”, s-a rugat în taină Ierarhul. S-a rugat, iar la momentul rânduit a rostit un cuvânt de învățătură prin care și-a exprimat mai întâi bucuria de a fi la această Mănăstire, iar după aceea i-a purtat pe cei prezenți într-o frumoasă călătorie a sufletelor pe calea dintre Cer și pământ, pământ și Cer, subliniind că liantul dintre acestea este dragostea lui Dumnezeu.
Cuvântul Ierarhului
„Preacuvioase Părinte Stareț, Preacuvioși și Preacucernici Părinți, dreptmăritori creștini, dragi tineri și copii, sunt bucuros să fiu astăzi în mijlocul frățiilor și sfințiilor voastre, în incinta Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, în această Duminică dinaintea Înălțării Sfintei Cruci. Duminică închinată acestui praznic, pentru că Sfânta Cruce este nedespărțită de Mântuitorul Iisus Hristos. Și de aceea, Sfânta Biserică a rânduit ca pentru acest praznic, ca și pentru celelalte praznice împărătești să se rânduiască o perioadă de pregătire înaintea sărbătorii și o perioadă de după sărbătoare în care să înțelegem mai profund, mai adânc, înțelesurile duhovnicești ale evenimenteleor istorice, mântuitoare care au avut loc prin Pronia lui Dumnezeu.
În această Duminică, am ascultat un scurt fragment din Evanghelia de la Ioan, o parte din convorbirea pe care a purtat-o Mântuitorul Iisus Hristos cu fariseul Nicodim. Mântuitorul se afla în Ierusalim și așa cum ne redă Sfântul Ioan Evanghelistul a purtat discuții diferite cu oamenii de acolo și la un moment dat era apreciat Mântuitorul Iisus Hristos pentru minunile pe care le făcea și totodată era îndemnat să ajute și mai mulți oameni. Iar către finalul capitolului al 2-lea al Evangheliei de la Ioan, acesta ne arată că Mântuitorul le-a spus celor de față că nu prea are încredere în toți oamenii, pentru că El vede dincolo de aparențe, vede în sufletele oamenilor, vede ce gândesc ei. Iar în Convorbirea cu Nicodim îi vorbește acestuia despre nașterea din nou, din apă și din Duh. O naștere sfântă, o naștere duhovnicească, nașterea prin Botezul creștin. Iar în continuarea dialogului, îi spune lui Nicodim că „Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer”, pentru că atât de mare este dragostea lui Dumnezeu față de oameni, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat ca „tot cel ce crede în El să nu piară”. Și un alt verset spune Mântuitorul Iisus Hristos, citând din Vechiul Testament, din cartea Numeri: „după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului”, adică va fi răstignit.
Stăruind asupra Evangheliei de astăzi, am putea aprofunda 3 aspecte, 3 învățături: cu privire la Cer, cu privire la Cruce și cu privire la Iubire.
„Nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel ce S-a coborât din Cer, Fiul Omului, Care este în Cer.” Este vorba de identificarea Cerului cu Dumnezeu, cu Împărăția Lui Dumnezeu. Dacă mergem la cartea Facerii ne aducem aminte despre creație: „A făcut Dumnezeu cerul și pământul”. Deci mai întâi a fost creat Cerul și mai apoi pământul pe care ne aflăm noi acum. Cerul care este Împărăția lui Dumnezeu, după cum ne rugăm și în rugăciunea Tatăl nostru, să fie voia lui Dumnezeu „precum în cer, așa și pe pământ”. De multe ori ne uităm cu privirea către Cer și cerem îndurare, cerem milostivirea lui Dumnezeu, pentru că noi credem că Dumnezeu se află în ceruri. După cum la fel credem că Dumnezeu se află și pe pământ, pentru că Dumnezeu este pretutindeni. Dumnezeu se află și în oameni și lucrează prin ei. Dumnezeu creează lumea în continuu și dacă ne referim la Sfânta Liturghie, această re-creație a noastră și a universului este deosebită, este incredibilă. Greu de pătruns cu mintea umană. O re-creație a noastră pe care Dumnezeu o săvârșește cu fiecare Taină a Bisericii. Deci Cerul cerurilor spre care noi privim, în care nu putem pătrunde decât cu ochii duhovnicești, acolo locuiește Dumnezeu. Și din iubire față de oameni, Dumnezeu Fiul a fost trimis ca să se întrupeze și să ne răscumpere pe noi din păcat și din moarte. Această întrupare este un act suprem de iubire, pentru că nu este vorba doar de nașterea Lui de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria ci este și problema Sfintei Cruci, pentru că a fost răstignit Ful lui Dumnezeu de oameni, fără a avea vreo vină.
A fost omorât pe Cruce, iar El a înviat. Această prefigurare a pătimirilor Lui pe Cruce se întâlnește în mai multe rânduri în Vechiul Testament, iar Domnul Hristos amintește de una: aceea a șarpelui de aramă pe care Moise l-a înălțat în pustiu pentru ca poporul să fie vindecat de mușcăturile șerpilor veninoși. Această lucrare avea să prefigureze ceea ce urma să se întâmple cu Mântuitorul Iisus Hristos. Așa cum șarpele de aramă, șarpele care vindeca, a fost înălțat pe lemn, așa și Mântuitorul Hristos a fost înălțat pe lemnul Crucii ca să vindece oamenii de moarte.
Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind Evanghelia de la Ioan, spune despre acest paragraf că „preînchipuirea s-a adeverit”. Atunci, oamenii erau mușcați de șerpi și se uitau căre șarpele de aramă, iar acum, oamenii sunt mușcați de păcate și de moarte și se uită către Mântuitorul Iisus Hristos și capătă viață. Însă dacă atunci, după ce oamenii erau mușcați și se uitau către șarpele de aramă aveau o viață temporară, cei care se uită la Hristos și cred în El, dobândesc viața veșnică. „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi în veci”, spune Mântuitorul.
Această prefigurare a Vechiului Testament se adeverește odată cu Întruparea Mântuitorului și Pătimirile Lui pe Cruce.
Cerul și Crucea. Mântuitorul s-a uitat spre cer și a invocat ajutorul lui Dumnezeu-Tatăl, pentru că din iubirea lui Dumnezeu-Tatăl S-a întrupat Dumnezeu-Fiul.
Iar jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce este o jertfă smerită, nu o jertfă posesivă, nu o jertfă care să impresioneze pe oameni, ci o jertfă din dragoste față de oameni. Smerită, răbdătoare și plină de iubire.
De aceea, ne îndeamnă și pe noi ca, urmându-I Lui și luându-ne crucea să avem o iubire smerită față de Dumnezeu și față de oameni. Oricât de mari am fi noi, oricât de importanți am fi noi, oricât de pregătiți și de frumoși am fi noi, toate darurile pe care le avem, le avem de la Dumnezeu. Și nu suferim noi mai mult decât suferă Dumnezeu. Dumnezeu suferă pentru fiecare om care se pierde, pentru că acel om refuză iubirea Lui. Așa după cum vedem și în relațiile interumane când oferi dragoste și ți se refuză, lucrul acesta te mâhnește pentru că iubirea ta nu este înțeleasă, iubirea ta nu este cuprinsă, primită, așa și Dumnezeu se supără când noi refuzăm iubirea Lui. Refuzăm să trăim în adevărul Lui, refuzăm să ascultăm de El, refuzăm să ne bucurăm de prezența Lui în viața noastră și indirect de prezența oamenilor în viața noastră. De multe ori le întoarcem spatele, de multe ori nu-i credem, de multe ori nu-i înțelegem, și de multe ori refuzăm dragostea celorlalți pentru că suntem egoiști. Pentru că suntem incapabili de a ne purta crucea așa cum se cuvine cu adevărat.
Deci Cerul se deschide către noi, Mântuitorul coboară la noi și se jertfește pe Cruce din iubire față de oameni. Ce poate face mai mult Dumnezeu pentru noi decât să-și dăruiască pe Fiul Lui? Dăruire nu numai prin jertfa de pe Cruce, în mod sângeros, ci și prin jertfa din fiecare zi de la Sfânta Liturghie, prin oamenii care poartă chipul Lui, sunt botezați în numele Lui, fac fapte bune în numele Lui, dar sunt neînțeleși și refuzați de ceilalți. Cum știți, Dumnezeu lucrează prin noi, prin oameni, însă noi trebuie să Îl lăsăm să lucreze.
Să aprofundăm astăzi legătura dintre noi și Dumnezeu, să ne gândim la legătura dintre cer și pământ, la liantul acesta care este dragostea lui Dumnezeu față de oameni. „Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”
Să ne ajute Dumnezeu să înțelegem cuvintele Lui, mesajul Lui, să ascultăm de învățătura Lui care este simplă și foarte pe înțelesul tuturor. Este foarte simplu: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nimic complicat.
Să ne bucurăm de viață, să ne bucurăm de creația Lui Dumnezeu, să ne bucurăm de oameni”, a fost îndemnul Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, în această Duminică dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.
12 septembrie 2021, Catedrala Arhiepiscopală – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și un cuvânt de învățătură de luat aminte, de recitit și de luat ca bună merindă de drum pe calea mântuirii. O cale a mântuirii pe care o putem parcurge luându-ne Crucea, privind Cerul și iubind pe Dumnezeu, iubind oamenii, iubind toată creația Sa și fără a complica inutil acest parcurs.
Dumnezeu să ne ajute!
