Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Arad Sega II

După cum lesne se poate observa, în fiecare biserică ortodoxă, în partea dreaptă a iconostasului, lângă strană, se află un element important al naosului: scaunul sau tronul arhieresc. După cum îi spune și numele acesta este destinat ca loc în care să stea episcopul când se află în biserică.

Așezarea și aspectul acestuia exprimă poziția și calitatea celui care îl ocupă, adică episcopul, treapta cea mai înaltă a ierarhie bisericești. În cele mai multe cazuri acest tron este împodobit fie cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos – Arhiereu, fie cu stema episcopală.
În oglindă față de acest tron arhieresc, în partea stângă a iconostasului, în funcție de spațiul lăcașului de cult, se află un alt tron, închinat Maicii Domnului. După cum îi spune și numele, acesta
este împodobit cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu Pruncul Sfânt în brațe. Acest tron poate avea aspectul unui scaun, mai ales dacă ne aflăm în Catedralele episcopale, unde pot fi prezenți mai mulți ierarhi în același timp. Dacă ne aflăm însă în biserici de enorie, atunci acest tron îl găsim sub altă formă, fără scaun, doar ca loc de închinare și cu facilități pentru aducerea de ofrande florale. Prezența acestui tron închinat Maicii Domnului marchează locul special pe care Fecioara Maria, ca Născătoare de Dumnezeu, îl ocupă atât în teologia și viața cultică a Bisericii cât și în evlavia poporului.
Aflată în plin proces de amenajare a spațiului liturgic, biserica parohiei Arad-Șega II, cu hramurile “Înălțarea Domnului” și “Schimbarea la Față”, s-a împodobit de curând cu acest tron închinat Maicii Domnului. Astfel, la propunerea părintelui paroh Andrei Dîrbaș, cu susținerea financiară a credincioasei Lucreția Cărăneanț, a fost realizat acest tron în atelierele Mobilier Vlaș din Arad.
Tema de proiectare și execuție a acestuia a pornit de la frumosul tron arhieresc existent, fiind realizată o copie în oglindă, pentru armonia spațiului liturgic al bisericii. Totodată, cu același prilej a fost recondiționat și acest tron arhieresc, precum și strana recent confecționată, fiindu-le imprimată aceeași culoare.
Prin urmare, în ziua de duminică 3 octombrie 2021, la finalul slujbei Sfintei liturghii, părinții slujitori ai parohiei au săvârșit slujba de sfințire acestui tron. Părintele paroh a mulțumit doamnei Lucreția pentru dragostea arătată și prin această donație, invocând mila lui Dumnezeu pentru sănătatea și mântuirea ei, aceasta oferind un bun exemplu de urmat și pentru ceilalți credincioși.
Pr. Filip Albu