Mesajul ierarhilor arădeni la trecerea la cele veșnice a mamei PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sus

Preasfinția Voastră,

Îndoliată familie,

Vestea trecerii din această viață a mamei Preasfinției Voastre, Evdochia Goreanu,  fiică vrednică a Bisericii noastre,  ne-a întristat profund pe cei ce sunt împreună lucrători în cadrul Eparhiei  Aradului.

Fiecare creștin are convingerea că prin rosturile membrilor unei familii dobândite în obștea omenească se întrezărește grija părintească ce li s-a purtat pentru o creștere cât mai aleasă, mamelor revenindu-le meritul cu prisosință; iar după ieșirea din această viață amintirea lor se păstrează cu pietate și ca pilduire pentru conduita celor pe care i-a iubit.

Rugând pe Domnul nostru Iisus Hristos,  Cel înviat din morți, să odihnească cu drepții sufletul roabei Sale, în lumina și pacea Împărăției Cerurilor unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, iar familiei îndoliate, să-i dăruiască mângâiere și întărire sufletească.

Dumnezeu să-i dea iertare și veșnică să-i fie  pomenirea din neam în neam!

  TIMOTEI                                            

Arhiepiscop al Aradului 

 

   † EMILIAN CRIȘANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului