În ziua de 1 octombrie, în care se prăznuiește Acoperământului Maicii Domnului, Chiriarhul Aradului, Inaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost prezent în mijlocul obștii Sfintei Mănăstiri Arad Gai.
Ierarhul a fost așteptat de către soborul maicilor mânăstirii, în frunte cu Maica Stareță, Monahia Ecaterina, și părintele duhovnic Clement Iordache.
S-a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, unde au mai slujit, pe lângă Arhiepiscopul Aradului, mai mulți preoți din parohii aflate în apropierea mănăstirii.
În cuvântul de învățătură Ierarhul a vorbit despre ,,Ajutorul Maicii Domnului” (cf. Evr. 9; Lc. 10) prin acoperământul ei peste întreaga lume ca și pentru fiecare creștin care o cinstește la praznicul de astăzi. Fiecare om are simțământul pavezei în viață, care sunt părinții, îndeosebi sprijinul pe care îl reprezintă o mamă iubitoare. Acest simțământ îl nutrește Biserica pentru Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor, pavăză și acoperitoare, mijlocind pururi către Dumnezeu spre mântuirea întregii creștinătăți. Istoria praznicului lămurește această realitate. Hramul de astăzi dovedește această cinstire din partea credinciosului, îndemnând la rugăciunea către Acea care se roagă neîncetat pentru ei.
Toți ce prezenți au preamărit sfințenia, curăția și fecioria Maicii Domnului, care sunt atributele esențiale ale personalității sale. Prin ea, Hristos Domnul a venit în lume, luând trup omenesc și ne-a mântuit pe toți.
Arhid. Claudiu Condurache