Concert de colinde în Parohia Cintei

Evenimentul a debutat încă de la Vecernia din ajunul Duminicii dinaintea Nașterii Domnului. Având în vedere parteneriatul dintre Biserică și Școală din localitate, elevii au venit la Sfânta Spovedanie iar în cadrul Sfintei Liturghii Duminicale în număr mare s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
După încheierea Sfintei Liturghii grupul coral al Școlii condus de Domnul profesor de religie Vand Catalin au susținut un bogat și tematic concert de colinde în fața credincioșilor.
La final părintele paroh dr. Nicu Breda a adus mulțumiri tinerilor colindători subliniind importanța colaborării Bisericii cu Școala căci spiritualitatea și cultura au fost dintotdeauna elementele de bază care au dus la propășirea spirituală și culturală a poporului român. Toți copii prezenți în biserică au primit din partea preotului paroh daruri.
Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea regulilor sanitare impuse de pandemie.

Breda Mircea