Patriarhul, de ziua onomastică: Sf. Proroc Daniel arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie

De ziua onomastică, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a afirmat că Sfântul Proroc Daniel şi cei trei tineri Anania, Azaria şi Misail, pe care îi pomenim în 17 decembrie „ne arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie a celor care cred în Dumnezeu”.

„Indiferent de necazurile, obstacolele, invidia şi ura oamenilor, este mai întâi nevoie să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi să-I mulţumim Lui pentru toate şi să rămânem credincioşi şi în vremuri de încercare, nu doar când totul merge bine”, a spus Patriarhul în Palatul Patriarhiei după slujba de Te Deum oficiată cu ocazia cinstirii ocrotitorului spiritual al Preafericirii Sale.

Patriarhul României a subliniat că sfinţii amintiţi sunt pomeniţi şi ca vestitori, cu secole înainte, ai tainei mari a Întrupării Domnului. Ei sunt pomeniţi la fiecare slujbă de binecuvântare a prinoaselor, în special după Sfânta Liturghie, ca fiind postitori, dar mai ales rugători, a menţionat Părintele Patriarh.

Patriarhul a precizat că Sfântul Proroc Daniel a profeţit naşterea sau venirea Mântuitorului şi încetarea jertfei la templul de la Ierusalim cu 500 de ani înainte, „când a vorbit despre cele 70 de săptămâni de ani, adică 490 de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Dar în mod deosebit a vorbit despre o împărăţie nouă care va veni atunci când împărăţiile dinainte vor lua sfârşit şi anume, a profeţit venirea Împărăţiei lui Hristos, împărăţia Cerurilor, a vieţii veşnice”.

„Profeţia lui a intrat şi în Crezul Ortodox, pentru că a fost preluată de Sfinţii Evanghelişti, şi anume, Împărăţia lui nu va avea sfârşit”.

Tot de la Prorocul Daniel, avem numele celor doi mari arhangheli, Mihail şi Gavriil. Ei „apar pentru prima dată în cartea prorocului Daniil”.

„De asemenea, avem de la el profeţia despre Învierea morţilor:  Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică (Daniel 12:2). Această profeţie a fost citată de Mântuitorul Însuşi în Evanghelia Sa şi însuşită apoi de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. El este un proroc al tainei Întrupării, dar şi al sfârşitului lumii”.

Patriarhul a vorbit şi despre sfârşitul vieţii prorocului. „A murit în exil, pentru că nu s-a mai întors în Ţara Sfântă. La puţin timp după ce regele Cirus al Persiei a dat voie evreilor să se întoarcă în Ţara Sfântă, el era înaintat în vârstă, nu s-a mai întors şi a murit pe pământ străin”.

„De aceea, el este rugător şi ocrotitor al celor care au murit în exil în diferite perioade ale istoriei, dar şi al celor care din diferite motive au emigrat în alte ţări şi nu s-au mai întors, însă noi reţinem în mod deosebit că toată lucrarea sa sfântă a fost dar de la Dumnezeu, Care l-a păzit pe el şi pe cei trei tineri care îl însoţeau de primejdie şi de moarte”.

„Este foarte interesant cum Dumnezeu a dat acestor oameni aflaţi în captivitate curajul de a-şi păstra evlavia strămoşească şi a deveni mărturisitori ai singurului şi adevăratului Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului”, a afirmat Patriarhul Daniel.

În ziua de 18 decembrie, Biserica îl pomeneşte pe Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, care este şi el ocrotitor al Patriarhului Daniel.

„Sfântul Daniil Sihastrul a fost marele duhovnic al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Sfântul Daniil Sihastrul este un sfătuitor al domnitorului Moldovei în vremuri grele. El l-a încurajat pe Sfântul Ştefan cel Mare să nu cedeze ţara către turci şi să se lupte”.

„Sfântul a fost un isihast şi aceasta arată că misiunea Bisericii pe lângă predicarea Evangheliei este sfătuirea conducătorilor şi poporului pentru a păstra credinţa şi a apăra valorile creştine în orice vreme. Avem şi aici un sfătuitor şi un înaintevăzător al timpului şi aceasta ne arată că înţelepciunea lui Dumnezeu îi face înţelepţi pe oamenii smeriţi şi rugători”.

„Noi am hotărât să ţinem aceste două pomeniri ca pomenirea ocrotitorilor personali, dar şi ca mari rugători pentru Biserica lui Hristos”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul a mulţumit tuturor celor care au oferit „felicitări şi daruri, simboluri de frăţietate sinodală şi de conclucrare pentru păstorirea poporului român, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”.

Patriarhul Daniel a primit din partea Sfântului Sinod o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar din partea Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor o icoană în care sunt reprezentanți Sfântul Proroc Daniel și Sf\ntul Cuvios Daniil Sihastrul.

Slujba de Te Deum la ziua numelui Patriarhului Daniel a fost oficiată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei.

Slujba de Te Deum a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Mai multe imagini de la eveniment în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Patriarhul, de ziua onomastică: Sf. Proroc Daniel arată că împlinirea voii lui Dumnezeu este cea dintâi datorie