Instalare de preot în Parohia Buteni, Protopopiatul Sebiş

În Duminica a XXXI-a după Rusalii, credincioșii ortodocşi din localitatea Buteni s-au bucurat de instalarea noului Preot Paroh Valentin Nicu Herbei.

Imediat, după încheierea Sfintei Liturghii, o delegație a Centrului eparhial, formată din: Pr. Tiberiu Ardelean-inspector eparhial și Pr. Beni Ioja-protopopul Sebișului, a purces la împlinirea unui act administrativ firesc, în prelungirea celorlalte slujiri pastoral-duhovnicești pe care le are preotul în misiunea sa.

Părintele inspector a făcut un recurs la memoria istorică a parohiei Buteni, evocând faptul că în urmă cu 30 de ani parohia s-a bucurat de primirea tânărului preot de atunci Marian Ciucur, care acum, împletind căruntețea tâmplelor cu bogata-i experiență, predă ștafeta misiunii sale, unui confrate, care are datoria să-i ducă pe mai departe misia preoțească rânduită.

Preaonoratul Părinte Protopop Beni Ioja a împlinit actul propriu-zis al instalării noului preot, citind Decizia chiriarhală de numire, înmânându-i acestuia Sf. Evanghelie, Sf. Cruce și cheile bisericii.

Noul preot paroh, Valentin Herbei, în fața credincioșilor prezenți, a adus cuvinte mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile din viața sa, a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul pentru binecuvântarea, încrederea acordată, dar și pentru misiunea încredințată, a mulțumit credincioșilor pe care i-a păstorit mai bine de un deceniu în parohia Buhani, cu filia Minead, mulțumind apoi, familiei sale care l-a susținut în lucrarea preoțească de până acum, asigurându-i pe noii păstoriți de o bună colaborare, sprijin şi împreună-lucrare în ogorul Domnului, ducând pe mai departe ascultările rânduite în orice parohie din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

La final, Părintele inspector, în prezența autorităților locale, a rostit un cuvânt pastoral celor prezenți, îndemnând la o bună colaborare între cei doi preoți, împreună cu credincioșii împlinind lucrarea Bisericii din parohia Buteni.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului