Duminica a III-a din Post, a reprezentat un prilej de aleasă bucurie duhovnicească și întărire în credință pentru credincioșii Parohiei Almaș, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către soborul preoților Cercului Misionar Buteni coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, de către pr. Florin Oarcea, în biserica parohială cu hramul „Buna Vestire”.
Astfel într-o Duminică a Sfintei Cruci, menită să întregească atmosfera de aleasă sărbătoare pentru comunitatea ortodoxă din Almaș, care cu ocazia sărbătorii „Bunei Vestiri” au sărbătorit hramul frumoasei lor biserici din localitate, începând cu orele 16,00, soborul celor 14 preoți au înălțat dimpreună cu credincioșii prezenți, rugăciuni iertarea păcatelor și pentru vindecare de boli trupești și sufletești.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul Parohiei Almaș condus de către Voicu Șandru.
La momentul rânduit, Pr. Andrei Slăv de la Parohia Berechiu, a rostit un deosebit cuvânt de învățătură, în care exprimându-și bucuria de a fi prezent în mijlocul comunității ortodoxe din Almaș, într-un asemenea moment, a evidențiat însemnătatea pe care Maica Domnului și Sfânta Cruce o au în iconomia mântuirii pentru creștinii ortodocși, care călători fiind pe cărarea Postului Mare ce duce spre Măritul Praznic al Învierii Domnului, ne sunt repere, reazem și sprijin tare, acum la mijloc de drum, spre a izbândi în demersul nostru duhovnicesc, de întâlnire cu Dumnezeu.
Mai apoi, în conformitate cu tematica Anului Omagial, părintele Valentin Herbei, de la Parohia Buteni a susținut referatul cu titlul: „Roadele rugăciunii reflectate în viaţa duhovnicească a creştinului. Rugăciunea în familie. Practicarea Rugăciunii inimii.”
La finalul întâlnirii, părintele paroh Florin Oarcea, a adus calde mulțumiri tuturor preoților și credincioșilor prezenți care prin comuniunea rugăciunii au contribuit la realizarea unei atmosfere duhovnicești deosebite.
Pr. Valentin Herbei