În seara zilei de joi, 17 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului a deschis seria conferințelor duhovnicești, organizate de către ASCOR Arad în Postul Paștilor, după un obicei deja îndătinat pentru asociație.
După doi ani în care membrii asociaței au susținut aceste conferințe exclusiv online sau deloc, aceștia s-au bucurat acum de posibilitatea organizării lor în mod fizic.
Astfel, în paraclisul din curtea Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad s-au adunat preoți, credincioși și tineri pentru a asculta cuvântul ierarhului lor.
Tema conferinței s-a intitulat ,,Despre rugăciune”, în care Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța și indispensabilitatea rugăciunii în viața noastră, îndemnându-ne să folosim cât mai mult cărțile de rugăciune.
Înaltpreasfinția Sa, vorbind despre rugăciune a realizat un periplu liturgico-dogmatic, patristic, pastoral și interconfesional al acesteia, cuvintele Sale fiind încărcate de un bogat conținut teologic.
În final, îndemnul ierarhului a fost acela de a ne ruga pentru fiecare dintre frații noștri cei întru Hristos.
Alexandru Blaj
membru ASCOR Arad






