Conferința preoțească de primăvară în Protopopiatul Lipova

În „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, în Patriarhia Română cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, joi, 17 martie 2022, a avut loc Conferința preoțească de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Lipova.

Totodată în Arhiepiscopia Aradului anul 2022 este marcat de comemorarea ,,Bicentenarului teologiei arădene. 200 de ani de la înfințarea învățământului teologic arădean.”
Conferința a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum, care a avut loc în biserica Sfintei Mănăstiri Feredeu- Șiria, de către un sobor de preoți, format din: P.C. Pr. Nelu Mercea- Parohia Măderat- Protopopul Lipovei, P.C. Pr. Mircea Șirian – Parohia Radna- Secretar Protopopesc și P.C. Pr. Dr. Flavius Ardelean – Parohia Pâncota, în prezența preoților din protopopiat.
Lucrările conferinței s-au desfășurat tot în biserica Sfintei Mănăstiri Feredeu, fiind deschise prin cuvântul de bun venit adresat de Părintele Protopop Nelu Mercea, delegaţilor din partea Centrului Eparhial: P.C. Pr. Gheorghe Gligor- Vicar eparhial și Consilier social, P.C. Arhid. Gheorghe Lehaci- Consilier economic, P.C. Pr. Tiberiu Ardelean- Inspector eparhial, P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, precum și D-lui Doru Sinaci și D-lui Marius Sulincean- subprefecți ai Aradului, rugându-i să transmită ierarhilor mulțumirea pentru purtarea de grijă arătată permanent preoților și credincioșilor acestui protopopiat, dând apoi P.C.. Pr. Gheorghe Gligor conducerea conferinței.
Părintele Consilier Gheorghe Gligor a transmis binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscopul Aradului, a Preasfințitului Părinte Dr. Emilian Crișanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a întregului Centru eparhial, subliniind bucuria revederii cu preoții din Protopopiatul Lipova.

În luarea sa de cuvânt, D-nul Doru Sinaci, subprefect al Aradului, facând referire la sărbătoarea învățământului teologic arădean, a arătat importanța cinstirii și comemorării personalităților marcante care au contribuit la păstrarea identității naționale și de cultură națională, îndemnând totodată și preoții din Protopopiatul Lipova să întreprindă fiecare la parohia unde slujește o acțiune de inventariere a mormintelor sau monumentelor funerare, acolo unde e cazul, ale acestor personalități, păstrându-le în bună îngrijire și acordându-le cuvenita cinste prin slujbe de pomenire și organizarea de manifestări cultural-religioase.
Fiind comemorat Bicentenarul învățământului teologic arădean, conferenţiar în cadrul lucrărilor Conferinţei de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Lipova a fost , P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus care a prezentat referatul cu tema ,,Importanța Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad în formarea preoților și misiunea culturală a Bisericii”.

Cu referire la „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” în Patriarhia Română, P.C. Pr. Dr. Flavius Ardelean de la Parohia Pâncota a prezentat referatul cu tema ,,Rugăciunile pentru cei adormiți, expresii ale comuniunii de iubire cu cei vii”.

​După discuțiile purtate pe marginea referatelor, prin luări de cuvânt și de alți preoți, Părintele Vicar eparhial Gheorghe Gligor, a apreciat pozitiv calitatea lucrărilor conferinței, ceilalți părinți consilieri și inspectori eparhiali transmițând punctual comunicări administrative
Părintele Protopop Nelu Mercea, a mulțumit Părintelui Vicar eparhial și Părinţilor Consilieri, pentru cuvintele îndemnătoare și venirea în mijlocul preoțimii din Protopopiatul Lipova, precum și tuturor celor prezenți, lucrările conferinței încheindu-se cu împreună cântarea „Apărătoare Doamnă”.

Pr. Mircea- Silviu Şirian

secretar Prot. Lipova