În a treia zi de Paști, în strânsă colaborare cu Asociația „Străjerii Cociubei”, cu Asociația Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului, cu Centrul Cultural Județean și cu Asociația Cetatea Neamului, Parohia Ortodoxă Română Bonțești, a organizat evenimentul Paști în Țara Zarandului.
Programul a început dimineața cu slujirea Sfintei Liturghii alături de Părintele Sandu Vlad-Sergiu, președintele Asociației Filantropia a Arhiepiscopiei Aradului și delegat al Centrului Cultural Județean Arad, care a venit însoțit de un grup minunat de tineri din Parohia Firiteaz. Acești tineri, o parte din grupul „Bucurie în Ortodoxie”, au reușit să sensibilizeze sufletele celor prezenți, prin răspunsurile date la Sfânta Liturghie, dar și prin atitudinea de buni creștini. În cuvântul de învățătură, Pr Sandu Vlad Sergiu, a vorbit despre bucuria acestui mare praznic, care vine în urma unei Săptămâni Mari, în care Hristos a suferit, a fost batjocorit, a murit, iar mai apoi a înviat, înțelegând din aceasta că și noi, următori lui Hristos fiind, ne acceptăm suferințele din viața noastră, iar următori lui Hristos fiind, le biruim. De asemenea, părintele a vorbit despre responsabilitatea pe care o avem cu toții pentru păstrarea obiceiurilor, a tradițiilor, a dragostei pentru neam și țară, toate, așezate într-o relație permanentă cu Dumnezeu.
Manifestările zilei au continuat afară, pe platoul din fața bisericii, cu un frumos concert de pricesne, dar și cântece patriotice, susținut de interpreți de muzică populară cunoscuți: Alexandru Pop Zarandean – Sebiș, Viorel Rus – Bistrița Năsăud, Adrian Petcu – Seitin, Ionela Braica – Honțișor, Ștefan Galea – Dieci, Puiu Ana – Bonțești, Cetate Neamului și Grupul vocal „Străjerii Cociubei”, care au interpretat cântece patriotice. În paralel cu concertul de pricesne, a avut loc un atelier de încondeiat ouă, realizat de meșteri populari consacrați în această tehnică: Floriță Pâncotan – Păiuseni, Silvia Buhalo – Fârliug, Județ Caraș-Severin – născută în Bucovina, Maria Nan – Dieci și Mărioara Birău – Dieci.
În cadrul atelierului de încondeiat ouă, toți cei prezenți au putut observa care este tehnica încondeiatului ouălor și chiar au avut posibilitatea să încerce acest lucru.
Pe lângă cele enumerate, a mai participat la acest eveniment și D-l Perva Constantin, care este președintele Comunității Meșterilor Populari din Regiunea de Vest a României, însoțit de soția sa, Mariana – Meșter Popular, care au organizat o frumoasă expoziție de obiecte realizate de către ei, dar și de alți Meșteri Populari: împletituri din nuiele, ceramică, turtă dulce, dar și icoane.
Scopul acestui eveniment, Paști în Țara Zarandului, a fost acela de a sensibiliza oamenii și de a-i încuraja să păstreze tradițiile și obiceiurile neamului nostru românesc, să poarte fără rețineri straiele populare ca pe cele mai curate veșminte moștenite de la înaintași și să nu se sfiască, mai ales cei tineri, să învețe despre tradițiile și obiceiurile neamului nostru, spre a le putea duce mai departe peste timp, ca pe niște datini nepieritoare.
Pr. George Darius Pasc






