Luni, în Săptămâna Mare, în curtea bisericii cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, din Parohia Moțiori, Protopopiatul Ineu, păstorită din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, de către Pr. Paroh Ciprian Petru Sălăvăstru, s-a desfășurat concursul „Toaca – o chemare la rugăciune”, ediţia a XI-a organizat cu sprijinul Comitetului Parohial Moţiori.
Referitor la vechimea acestui obicei, într-un text apocrif siriac, numit Peştera Comorilor, datat ca aparţinând secolelor V-VI, putem regăsi o relatare despre Noe, care după ce a terminat de construit arca, din porunca lui Dumnezeu a fost nevoit sa întocmească o toacă din lemn lungă de trei coţi şi lată de un cot şi jumătate, de asemenea un ciocan din acelaşi lemn. El trebuia să bată toaca de trei ori pe zi, dimineaţa devreme, la prânz şi seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna şi informa pe oameni despre venirea potopului, îndemnându-i la pocăinţă. Legenda este de asemenea folosită de către Lucian Blaga în piesa Arca lui Noe.
În cuvântul său părintele paroh sublinia că astăzi, bătăile de toacă amintesc de bătutul piroanelor în mâinile și picioarele lui Hristos, chemând credincioșii la slujbele bisericii, în nădejdea că dacă îl vom însoți pe Mântuitorul în suferințele Sale din această Săptămână, și Hristos va fi alături de noi în bolile, suferințele și încercările care vin în viața noastră. Mai apoi a adus mulțumire tuturor participanţilor şi celor care au ajutat la buna desfăşurare a acestui demers duhovnicesc, arătând dragostea faţă de formele de manifestare a cultului ortodox şi ataşament faţă de Sfânta Biserică.
La finalul concursului participanţii au fost premiați și răsplătiți cu diplome, diverse cărţi cu conținut religios și de zidire duhovnicească și cu dulciuri, mai apoi retrăgându-se în biserica parohială pentru a continua această chemare la rugăciune, prin slujba Deniei.
Pr. Ciprian Petru Sălăvăstru
Parohia Moțiori