Perioada care urmează Praznicului Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieții și al sănătății, izvorul milostivirii și al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului și al pregustării vieții veșnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea și împărtășirea cu El.
De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paști, numită și Duminica Tomii, Hristos Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: ,,Nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). Apoi, în Evanghelia Duminicii Mironositelor vindecă pe femeile mironosițe de teamă zicându-le: ,,Bucurați-vă, nu vă temeți!” (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda.
În acestă duminică a patra după Paști, Chiriarhul arădean, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la una dintre cele mai vechi mănăstiri atestate istoric (1177) din cuprinsul Patriarhiei Române, și anume Mănăstirea Hodoș Bodrog.
Înainte de începutul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop a sfințit 13 antimise care vor fi oferite unor parohii care au solicitat înlocuirea vechilor antimise. După ce a sâvârșit rânduiala sfințirii acestora, Chiriarhul a liturghisit în altarul de vară al mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a rostit apoi un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre ,,Virtutea răbdării” (cf. Fp. Ap. 9; Ioan 5), ca una care sprijină pe celelalte virtuți, Mântuitorul și Sfinții Apostoli recomandând-o spre desăvârșire (Lc. 21, 19), exemplul dându-l și citirile zilei, grăitor fiind prin slăbănogul de la Vitezda care timpul aproape a unei generații a crezut și nădăjduit în vindecarea minunată, cunoscând faptul că nu are semen de ajutor în afara Unuia cu adevărat aproape. Ori Acesta se dovedește a fi Însuși Domnul Hristos.
În continuare, Părintele Arhiepiscop a explicat credincioșilor rolul pe care îl are antimisul în cultul nostru ortodox, ca și „altar mobil” și înlocuitor al mormintelor martirilor din Biserica Primară.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protosinghel Nicolae M. Tang a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului, în numele Părintelui Stareț Grigore Timiș, a obștii monahale și a pelerinilor veniți în număr mare la sfânta slujbă. În cuvântul său, părintele Nicolae a făcut referire la bucuria dublă pricinuită de acest popas duhovnicesc al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop. Pe de o parte, prezența ierarhului în mijlocul comunității arată deplinătatea Bisericii, ierarhul fiind chipul lui Hristos în comunitatea pe care o păstorește, iar pe de altă parte, prin sfințirea antimiselor, ierarhul exercită o slujire liturgică specifică treptei episcopale.
În după-masa aceleiași zile, Chiriarhul a oficiat rânduiala Tainei Cununiei pentru tinerii Denis – Vasile și Adelina – Maria Rus, în Parohia Sânnicolau Mic din Municipiul Arad.
Arhid. Claudiu Condurache