Credincioși din Lipova în pelerinaj prin Maramureș

Ținutul Maramureșului este un ținut de poveste, unde se împletesc atât de armonios  frumusețea locurilor și a oamenilor, cu bogăția tradițiilor ce încă sunt vii si spiritualitatea trăită și manifestată într-un mod atât de firesc.

În perioada 18 – 19 iunie, credincioșii Parohiei Lipova, împreună cu păstorii lor, Pr. Neicu Alexandru și Pr. Moț Raul, s-au îndreptat spre acest ținut, într-un pelerinaj de suflet, cu dorința fierbinte de a se liniști și încărca duhovnicește, în oazele spirituale din aceste locuri.

Pentru început ne-am întâlnit cu părintele Gheorghe Băbuț, la mănăstirea Portărița, din județul Satu Mare, mănăstire construită cu multă jertfă, în special din tipărirea de carte religioasă a editurii „Pelerinul Român”. Mai apoi ne-am îndreptat pașii spre Săpânța, unde am meditat, dar nu cu tristețe, la trecerea din această viață, în Cimitirul Vesel și am admirat cea mai înaltă biserică de lemn, din Europa, la mănăstirea Săpânța-Peri. În continuare am vizitat fosta închisoare din Sighetul-Marmației, loc in care au suferit multe personalități ale neamului nostru românesc, între care și Sever Bocu, al Lipovei. Minunat a fost soarele dimineții în frumoasa mănăstire Bârsana, înconjurați de armonioasa arhitectură maramureșeană, lucrată în lemn. Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești, ne-a dus într-o lume a trecutului, o lume plină de sens și de valori nepieritoare. Apoi am fost pelerini și noi, la Mănăstirea Moisei, locul unde se desfășoară cel mai mare pelerinaj din Maramureș. Deosebite și mărețe ne-au primit Mănăstirile Salva și Nușeni, unde ne-am rugat și am primit un bogat cuvânt duhovnicesc.

Pr. Alexandru Neicu