Duminică, 30 octombrie 2022, Parohia Zăbrani, din Protopopiatul Lipova, a găzduit întrunirea preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Lipova, coordonați, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, de către Părintele Ardeuan Florin, preot paroh la Parohia Chesinț.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, oficiată de un sobor de preoți sub protia Preacuviosului Părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului.
Din sobor au făcut parte: pr. Mândra Dan-parohia Fântânele, pr. Ungur Daniel -parohia Păuliș, pr. Moț Raul -parohia Lipova, pr. Brad Tiberiu -parohia Țela, pr. Bej Florin-parohia Crocna, pr. Ardeuan Florin-parohia Chesinț, pr. Rău Mădălin-parohia Revetiș, pr. Meșter Radu-parohia Alioș și pr. Pop Gheorghe -parohia Zăbrani
Părintele consilier Iustin Popovici a rostit un bogat cuvânt de învățătură despre importanța Tainei Sfântului Maslu în viața creștinilor. „Sf. Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului”. De asemenea, părintele Iustin, făcând referire la pericopa evanghelică din această duminică (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr), a arătat ce trebuie să facă creștinul pentru a moșteni Raiul și cum trebuie să se comporte cu cei din jur, care au nevoie de dragostea și ajutorul nostru, prin sensibilitate, bunatate și atenție.
La final părintele paroh Pop Gheorghe a adus mulțumiri credincioșilor prezenți la rugăciune dar și preoților din cadrul cercului pastoral misionar Lipova.
Pr. Ardeuan Florin