Elevii Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” s-au împărtășit astăzi, 6 decembrie 2022, cu Trupul și Sângele Mântuitorului, la biserica ,,Nașterea Domnului” a Parohiei Arad-Micalaca Nouă, după care și-au continuat activitatea la clasă.
Elevii claselor P-VIII, însoțiți de profesorii de religie: Beatrice Mandă, Cătălin-Iulian Drăgan, Florin Koller și Alin Gabor, în perioada Postului Nașterii Domnului se vor împărtăși, în grupe organizate, în biserica din Arad-Micălaca Nouă, Protopopiatul Arad, punând în practică Sfânta Taină a Spovedaniei, urmare a discuțiilor purtate la ora de religie. Astfel, se vor împărtăși cu Sfintele Taine peste 300 de elevi, mulțumind lui Dumnezeu pentru darul primit prin Sfintele Taine, precum și Pr. Paroh Mircea Bupte.
Sfântul Teofan Zăvorâtul a observat că în ziua când sunt împărtăşiţi copiii sunt mai liniştiţi și plini de bucurie duhovnicească.
prof. drd. Cătălin-Iulian Drăgan