Patriarhul Daniel: Colindele sunt cântări şi rugăciuni ale poporului român dreptcredincios

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Concertul tradițional de colinde al Patriarhiei Române „Răsăritul cel de Sus”, organizat de Centrul de Presă Basilica în Palatul Patriarhiei, vineri, 16 decembrie.

La eveniment, Patriarhul României s-a adresat celor prezenți și a rostit un cuvânt în care a subliniat importanța colindelor.

„În acest An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, remarcăm adevărul pe care fiecare dintre noi îl simțim: colindele sunt cântare şi rugăciune! Ele sunt un memorial poetic popular al slujbelor de Crăciun auzite în biserică; un conţinut profund, exprimat într-o melodie simplă”, a spus Preafericirea Sa.

Text integral:


Colindele sunt cântări şi rugăciuni ale poporului român dreptcredincios

În ultimii doi ani, Concertul de colinde „Răsăritul cel de Sus” a fost înregistrat și transmis prin intermediul radioului și televiziunii TRINITAS ale Patriarhiei Române.

Aceste două instrumente mediatice ale Bisericii au ținut, în vremea pandemiei, locul colindătorilor, pentru că avem nevoie de colindători și avem nevoie de colinde.

Nevoia aceasta nu ține de ceea ce este urgent, ci de ceea ce este esențial. Iar esențial, în timpul vieții noastre, este să nu uităm, ci să trăim adevărul că Părintele Ceresc L-a trimis în lume pe Fiul Său Cel veșnic să Se nască și să crească, să ne mântuiască”.

Anul acesta au venit din nou în mijlocul nostru colindătorii – acești vestitori ai bunătății lui Dumnezeu! Ei ne învață că orice om care alege să ducă mai departe tradiția colindelor devine un vestitor al harului divin, al bucuriei revărsate în lume prin Naşterea Pruncului Iisus.

A venit din nou vremea colindelor – aceste imnuri de laudă și de mulțumire pe care poporul nostru le aduce lui „Dumnezeu Preasfântul”. Ele ne învață că fapta și gândul, cuvântul și cântul, mersul și drumul sunt daruri oferite Domnului Hristos, precum şi toată viața noastră de colindători pe acest pământ.

Colindele sunt provenite „din bătrâni”, darsunt cântate de copii, tineri şi vârstnici.Veşnicia din care vine Pruncul Iisus devine, în colinde, acel „astăzi S-a născut Cel făr’ de-nceput”. Prin colinde, toate generaţiile trăiesc și cresc în prezentul mântuirii: „Azi, cu strămoşii cânt în cor/ Colindul sfânt şi bun/ Tot Moş era şi-n vrea lor/ Bătrânul Moş Crăciun”.

În acest An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, remarcăm adevărul pe care fiecare dintre noi îl simțim: colindele sunt cântare şi rugăciune! Ele sunt un memorial poetic popular al slujbelor de Crăciun auzite în biserică; un conţinut profund, exprimat într-o melodie simplă.

Acest adevăr se observă mai cu seamă în Colindele tradiționale sau populare.

Când ne rugăm într-o biserică ortodoxă pictată, simțim că nu ne rugăm singuri, ci împreună cu sfinții. Tot astfel, în colinde, nu cântăm singuri, ci în grupuri sau cete de colindători, precum odinioară cetele de îngeri de la Bethleem.

Rugăciunea ne ajută să pregustăm încă din lumea aceasta lumina și bucuria învierii și a vieții veșnice, iar colindătorii știu că acolo unde este prezent Dumnezeu este lumină și că la Nașterea Domnului „cer a fost peștera”.

În colindul „Într-o zi Sfânta Marie”, ni se spune despre Maica Domnului că nu a găsit loc să nască și de aceea „a plecat într-o poiată”, iar „în poiată era zare, pe cer o lumină mare, și acolo pe fân jos, S-a născut Iisus Hristos”. Iar în colindul „Dumnezeu Preasfântul” se spune limpede că „Fiul Se-ntrupează, lumea luminează”.

Rugăciunea smerită luminează și pregătește sufletul omului pentru a primi harul lui Dumnezeu în el și pentru a-i iubi pe semenii săi. De aici și îndemnul colindătorilor:„Şi-acum, te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita când ești voios,/ Române,să fii bun!”.

Felicităm pe colindătorii noștri: Grupul de copii și tineret „COR cu DOR” și Grupul Psaltic „TRONOS” al Catedralei Patriarhale. Ei ne-au arătat că numai prin frumusețea interpretării, prin dragoste și respect față de mesajul colindelor, se poate împlini şi preţui „obiceiul din străbuni”.

Adresăm mulțumiri Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române și Centrului de Conferințe din Palatul Patriarhiei, pentru organizarea Concertului de Colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române.

În încheiere, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a venit în lume pentru a aduce „între oameni bunăvoire”, să vă dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi fericire, întru mulți și binecuvântați ani!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

https://basilica.ro/patriarhul-daniel-colindele-sunt-cantari-si-rugaciuni-ale-poporului-roman-dreptcredincios-text-integral/