Joi, 19 ianuarie 2023, la Școala Gimnazială Vladimirescu a avut loc o activitate metodică destinată profesorilor care predau Religie Ortodoxă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a fost susținută lecția cu tema: ,, Rolul profesorului de religie în școală și comunitate”, de către doamna prof. Mirela Bugariu.
Au fost prezenți la această activitate doamna Inspector Prof. Veronica Sirca și profesori de religie din cadrul cercului pedagogic II, zona Arad.
Activitatea a debutat cu prezentarea făcută de către doamna profesor, care a creionat chipul profesorului de religie în școală amintind, totodată, și unele dificultăți din unitățile de învățământ.
Profesorul de religie este cel care trebuie să își asume rolul și responsabilitatea de a-i conduce pe elevi spre atingerea scopului vieții: mântuirea sufletului. Dumnezeu le-a oferit profesorilor de religie darul modelării sufletelor copiilor și posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este o misiune nobilă de o imensă responsabilitate.
Activitatea a continuat prin gruparea profesorilor în două grupe, prezentând două situații problemă, reale, la care profesorii au trebuit să găsească soluții pentru reabilitarea morală și comportamentală a subiecților.
După aceea, impresia generală a fost de bună organizare, iar doamna Inspector a apreciat acest demers pedagogic.
Prof. Drd. Cătălin-Iulian Drăgan