Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Aradului

La Centrul Eparhial a avut loc joi, 19 ianuarie 2023, întrunirea Sinaxei monahale a Arhiepiscopiei Aradului. Sinaxa s-a bucurat de prezenţa și binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei şi a Preasfinţitului Părinte Episcop Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În cadrul sesiunii inaugurale, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a salutat prezenţa Părinţilor Protopopi din Arhiepiscopia Aradului la şedinţa Sinaxei, evidenţiind dimensiunea practică de conlucrare dintre Protopopiate şi Mănăstiri spre soluționarea problemelor curente.

Anul 2022 nu a fost lipsit de semne de nădejde din care să germineze în continuare dinamismul vieții monahale de obște în această regiune de țară, cu tradiție de viață monahală milenară neîntreruptă. Astfel, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei a efectuat (în data de 16 octombrie) slujba de târnosire a bisericii Mănăstirii Feredeu cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, așezământul devenind un important loc de pelerinaj. Tot anul trecut (26 iunie) a fost târnosită biserica de lemn, în stil maramureșan, a Schitului din Tămand, având hramurile „Veșmântul Maicii Domnul” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. Schitul de maici de la Roșia a reușit să finalizeze lucrările de ridicare a unui paraclis exterior, care urmează să fie sfințit. De asemenea,  după înființarea Schitului „Izvorului Tămăduirii” din localitatea Frumușeni, județul Arad,  lucrările de început ale Schitului au fost demarate și coordonate de Preacuviosul Părinte Protosinghel Iustin Popovici, numit reprezentant și împuternicit legal al Schitului înaintea instanțelor judecătorești, a tuturor unităților administrative și față de terți. În fine, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a acordat binecuvântarea Chiriarhală pentru implimentarea unui Contract semnat de Sfânta Mănăstire Hodoș-Bodrog, în calitate de beneficiar, cu S.C.P. Pasma Constructor S.R.L., în calitate de prestator, privind instalarea unui sistem fotovoltaic, cu specificarea că părțile semnatare sunt răspunzători legali în întregime de acest proiect și investiție în eficiența energetică. Proiectul de istalare a acestui sistem fotovoltaic se află într-un proces de derulare și implementare avansată. De asemenea, un proiect similar de instalare a unui sistem fotovoltaic a început să se deruleze și în Mănăstirea Arad-Gai.

Programul Sinaxei a continuat prin evidenţierea dimensiunilor misionare ale vieţii monahale prin prezentarea de către Părinţii stareţi şi Maicile stareţe a unei sinteze a activităților liturgice, gospodăreşti, sociale și culturale ale mănăstirilor și schiturilor.

Dimensiunea culturală a Sinaxei monahale a fost reliefată prin dezbateri tematice coordonate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei și Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian, referitoare la proclamarea Anului omagial şi Comemorativ 2023. În acest sens au fost prezentate două referate tematice legate de această tematică: „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. PCuv. Maică Teodora Oprea, Stareța Schitului „Sfânta Preacuvioasă Parascheva”, a prezentat referatul „Grija Bisericii față de cei aflați în suferință în primele secole ale existenței sale”, iar PCuv Maică Serafima Ciorbă, Stareța Schitului „Veșmântul Maicii Domnului” din Tămand, a susținut referatul cu tema „Anul omagial și comemorativ 2023. Cadre și prezentare generală”.

Preaonoraţii Părinţi Protopopi Flavius Axente-Petcuţ, Adrian Zaha şi Nelu Mercea au participat la discuţiile din jurul temelor Sinaxei monahale.

La finalul Sinaxei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei şi Preasfinţitul Părinte Episcop Emilian au mulțumit tuturor stareţilor şi stareţelor mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Aradului pentru activitatea depusă în anul 2022, pentru prezenţa şi conlucrarea în cadrul Sinaxei monahale, dorindu-le împlinirea cu succes a tuturor activităţilor propuse pentru anul în curs 2023.

 Arhim. Teofan Mada, exarh