Anul Nou 2023 sărbătorit de arădeni

În noaptea dintre ani, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul clerului şi credincioşilor prezenţi în număr mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.

Respectând hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Slujba la trecerea dintre ani, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul acesteia, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură.

În prima zi a Anului Nou civil când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, în fruntea soborului preoţilor şi diaconilor slujitori.

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei a fost despre ,,Rugăciuni de Anul Nou” (rostit în baza citirilor scripturistice: Col. 2; 2 Tim. 4; Luca 2; Marcu 1), personale și colective, în cadrul slujbelor, ca aceea dintre ani, totodată a Utreniei și Sfintei Liturghii a praznicului. Acestea sunt de mulțumire pentru ajutorul dumnezeiesc primit până acum și invocarea lui și pe mai departe. De asemenea, pericopele evanghelice redau învățătura Mântuitorului despre misiunea lui Mesia, cu sublinierea înălțimii acesteia prin prezența Domnului la templul din Ierusalim la vârsta de 12 ani și convorbirea cu învățătorii Legii. De asemenea, sfaturile Sfântului Apostol Pavel pentru conduita creștinului într-o viață nouă prin botezul prefigurate de tăierea împrejur cea după trup a Domnului, însăși praznicul zilei. Liturghia Sf. Vasile cel Mare și personalitatea autorului sărbătorit în aceiași zi, împreună cu mama sa, reprezintă o întărire binecuvântată pentru toți creștinii la început de an pentru împlinirea îndatoririlor față de Biserică și societate.

Totodată, Chiriarhul arădean a amintit că anul 2023 este proclamat drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți).

Protos. Dr. Iustin Popovici