În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, 2 februarie 2023, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost așteptat cu multă bucurie de obştea mănăstirii şi numărul mare de credincioşi, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Protos. Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, Arhim. Nestor Iovan, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Protos. Dr. Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad și alți părinți.
În cuvântul de învăţătură Chiriarhul arădean a vorbit despre semnificația praznicului, cu referință la respectarea Legii Vechi de către Mântuitorul și rugăciunea de slobozire din misiunea ce-o avea bătrânul Simeon, mulțumirea că a împlinit-o și laudă pentru întreaga lucrare a mântuirii lumii. Este o sărbătoare importantă și pentru monahism. Viitorii călugări sunt aduși în biserică pentru a-și închina întreaga viață lui Hristos. Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să fie asemenea aleșilor din Vechiul Testament, Dreptul Simeon și Prorocița Ana, care au întâmpinat pe Mântuitorul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.
La finalul slujbei, Părintele Protos. Dr. Nicolae Tang, în numele părintelui stareț și a obștii mănăstirii a credincioșilor și pelerinilor care trec pragul acestei mănăstiri, i-a mulţumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru popasul duhovnicesc din această zi și pentru cuvântul de învățătură, cuvânt care a explicat însemnătatea teologică și duhovnicească a praznicului de azi. În cuvântul de învățătură s-a făcut referință la principii și autoritate, lucruri care au întărit societatea umană din toate timpurile și care definesc prin excelență persoana și lucrarea ierarhului nostru. Credința și înțelepciunea Dreptului Simion sunt virtuți care caracterizează și personalitatea Înaltpreasfinției Voastre, a mai adăugat Preacuvioșia Sa în cuvântul de mulțumire.
Prof. Drd. Cătălin-Iulian Drăgan