Slujire arhierească și binecuvântare de lucrări în Parohia Mânerău din Protopopopiatul Ineu

În Duminica a III-a din Postul Mare (a Crucii), Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei a fost prezent în Parohia Mânerău, din Protopopiatul Ineu, unde a săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la locașul de cult, urmată apoi de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Biserica, cu hramul Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, a fost supusă la ample lucrări de restaurare, atât în exterior, cât și înnoiri în interior, prin sprijinul Consiliului Județean Arad și Primăriei Bocsig.
Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, Pr. Paroh Pavel Roșu, Pr. Doru Dragoș de la Parohia Bocsig, Pr. Răzvan Trip de la Parohia Ineu Traian, Pr. Marius Iercoșan de la Parohia Bocsig-Gară, Arhid. Claudiu Condurache și Diac. Bogdan Noghiu, Inspector Eparhial în cadrul Sectorului Social.
La Sfânta Liturghie au participat, pe lângă un număr mare de credincioși și autorități locale, amintind aici pe Domnul Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad și pe Doamna Teodora Felicia Abrudean, Primarul Comunei Bocsig, de care aparține satul Mânerău.
Chiriarhul a rostit în cadrul Sfintei Liturghii un cuvânt de învățătură despre Duminica Sfintei Cruci (cf. Ev. Marcu 8-9, Ap. Evrei 4-5) în pregătirea pentru urmarea Mântuitorului pe calea jertfei pentru lume și spre Înviere. Astfe, se subliniază însemnătatea acesteia în șirul celorlalte sărbătoriri ale Sfintei Cruci în cursul anului bisericesc.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul Coral „Trifon Lugojan”, condus de către teologul Marinel Roz.
La finalul Sfintei Liturghii Părintele Paroh Pavel Roșu a fost hirotesit întru iconom, marcând prin aceasta osteneala și jertfa sa ca și păstor al acestei comunități, vreme de trei decenii.
Părintele Paroh a mulțumit totodată Chiriarhului pentru vizita pastorală și slujirea liturgică de astăzi, dăruindu-i o frumoasă icoană cu Maica Domnului.
De asemenea, după Sfânta Liturghie, Ierarhul arădean a sfințit și noua capelă mortuară a Parohiei Mânerău, edificiu realizat tot prin sprijinul celor două instituții amintite mai sus.

Arhid. Claudiu Condurache