Ziua Jandarmeriei sărbătorită de arădeni

Pe data de 3 aprilie se împlinesc 173 de ani de când domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a Jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, instituţie care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.Cu această ocazie, Jandarmeria Arad a organizat un ceremonial militar și religios în cadrul căruia 2 ofițeri și 13 subofițeri au fost recompensați cu înaintarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim, pentru rezultatele obținute în activitatea profesională.Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului a oficiat slujba religioasă la sfârșitul căreia jandarmii arădeni, au fost binecuvântați de Înaltpreasfinția Sa.

Ceremonialul militar și religios s-a desfășurat la Casa de Cultură din localitatea Vladimirescu în prezența oficialităților, reprezentanților structurilor M.A.I. și a instituțiilor deconcentrate cu care Jandarmeria Arad cooperează sau colaborează. De asemenea au fost prezenți și ofițeri din fostele comenzi ale unităţi”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad.

Sursa:https://www.aradon.ro/aradon-stirile-judetului-arad/foto-au-sarbatorit-ziua-jandarmeriei-1693271/