La Praznicul Înălțării Domnului, zi în care Biserica Ortodoxă Română prăznuiește jertfa eroilor neamului, în Parohia Gurahonț din protopopiatul Sebiș, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită de către preotul paroh Moț Aurelian Iulian slujba de pomenire, a eroilor, a ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre sau închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești.
În cuvântul său părintele Iulian spunea: ,,Mai presus de toate, azi, neamul nostru o dată cu Înălţarea Domnului îşi serbează istoria eroismului său legendar personificat prin eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogate realizări ale virtuţilor de bărbăţie şi vitejie străbună prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine. De aceea toţi cei buni la inimă, iubitori de neam, se adună şi se vor aduna cât va fi lumea, în jurul sfintelor morminte ale marilor noştri înaintaşi, ca să ia tărie de credinţă, de luptă şi de biruinţă. Suntem convinşi că visul milenar înfăptuit prin ei, ne cheamă să apreciem spiritul lor de sacrificiu şi să ne apropiem cu sfinţenie, ca să luăm tărie de credinţă, de luptă, de jertfă şi de biruinţă”.
Apoi au urmat discursuri din partea conducerii Primăriei Gurahonț și din partea conducerii Liceului ,,Ioan Buteanu”.
După aceea, tinerii din parohia Gurahonț îmbrăcați în costumații tradiționale au intonat cântece patriotice și au recitat poezii.
La final, în semn de recunoștință autorităţile locale și conducerea Liceului ,,Ioan Buteanu” au depus la monument coroane de flori.
Pr. Moț Aurelian Iulian