Urmarea vremii nefavorabile ce s-a abătut asupra zonei „Crișul Alb” din preajma localității Gurahonț în data de 25 iunie 2023, provocând inundații în satele Buceava și Șoimuș, îndemnăm clerul şi bunii credincioşi ai Arhiepiscopiei Aradului să contribuie, după putere, la acoperirea pagubelor suferite de cei aflați în mare nevoie.
În afara de cele numite au fost inundate și multe terenuri agricole din aceeași zonă, apelându-se la un sprijin general.
În acest sens, în perioada 27 iunie – 2 iulie 2023, în toate bisericile parohiale, filiale și mănăstirești, se va organiza o colectă de bani (pentru materiale de construcție) și ajutoare umanitare (apă, alimente neperisabile).
În această perioadă de încercări, la bisericile din Eparhie, ca și din celelalte din Patriarhia Română, se vor face rugăciuni pentru cei năpăstuiți, dar și pentru ca Bunul Dumnezeu să oprească năvala apelor și să răsplătească strădania şi jertfelnicia clerului şi credincioşilor care într-o unitate creștinească sunt mereu alături cu cei ce au nevoie de ajutor.
Donații se pot face cu precizarea ,,colectă inundații”, în conturile:
RO93BTRLRONCRT0249811201 – RON (Banca Transilvania)
RO16BTRLEURCRT0249811202 – EURO (Banca Transilvania)
Asociația FILANTROPIA Arad