Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe în data de 12 iunie și va avea o durată de 17 zile. Durata postului este schimbătoare în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt cinstiți anual pe data de 29 iunie. Anul acesta, sărbătoarea va pica într-o zi de joi, miercuri 28 iunie, fiind ultima zi din postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Postul începe în lunea următoare după Duminica Tuturor Sfinților sau prima Duminică după Rusalii. Având în vedere că Praznicul Cincizecimii cade mereu în funcție de data Paștilor, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are dată și durată schimbătoare.
Excepție de la această regulă este atunci când Sfintele Paști pică după 1 mai ceea ce face ca Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel să înceapă înainte de Duminica Tuturor Sfinților pentru a avea o durată de minim șapte zile. Decizia a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie 2015.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Perioada postului care precedă sărbătoarea celor doi apostoli reprezintă cinstea pe care poporul o arată celor care au avut un rol decisiv în păstrarea și răspândirea creștinismului. Postul constă în abținerea de la mâncărurile de origine animală, sporirea rugăciunii, pocăință, lectura scrierilor celor doi apostoli, precum și imitarea virtuților de care au dat dovadă.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor deoarece în 7 din cele 17 zile se poate mânca pește, fiind dezlegare, iar perioada anului în care se ține acest post abundă de legume și fructe autohtone. În zilele de 15, 17, 18, 19, 22, 24 și 25 va fi dezlegare la pește.
De asemenea, în această perioadă nu se fac nunți, ca în toate celelalte posturi din timpul anului. Perioada de post fiind incompatibilă cu petrecerile care au loc odată cu aceste evenimente.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se chema Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea credinţei. Era cel mai vârstnic dintre cei doisprezece Ucenici şi deseori vorbea în numele Apostolilor, rugând pe Învăţătorul să le tâlcuiască înţelesul tainelor credinţei.
Sfântul Apostol Pavel a fost bărbat învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei.
Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi propovăduiau Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat, şi a crezut în El, lepădând rătăcirea în care trăise până atunci.
Citește mai multe despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Sinaxarul zilei.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
https://basilica.ro/cand-incepe-postul-sfintilor-apostoli-petru-si-pavel-2/