Slujire chiriarhală în biserica Spitalului Orășenesc din Ineu

În Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în mijlocul credincioșilor din Orașul Ineu, la Biserica ,,Izvorul Tămădurii” – Capela Spitalului Orășenesc Ineu.

Din soborul de slujitori au mai făcut parte Pr. Adrian Zaha, Protopopul Ineului, Pr. Arhid. Bogdan Noghiu, Inspector Eparhial al Sectorului Social-Misionar din Arhiepiscopia Aradului, Pr. Radu Constantinescu, slujitor al capelei spitalului din Ineu.

În cuvântul de învățătură din cadrul dumnezeieștii Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre Duminica Sfinților Români (și cu referire la citirile scripturistice: 2 Cor. cap. 5; 6; 10 și 11 și Matei 5; 10 și 17) în care face pomenirea acelora care aparțin, așa cum arată și numirea, poporului nostru, întrucât Biserica Ortodoxă ține seama de particularitățile fiecărui neam cu tradițiile și obiceiurile care intră în comuniunea celorlalte Biserici ortodoxe. De aici și datoria credinciosului de a urma, potrivit citirilor zilei, exemplul sfinților cunoscuți și necunoscuți, prin credință și viață creștină, spre slava Bisericii și propășirea țării. Preotul și credincioșii bisericii cu hramul ,,Izvorul Tămăduirii”, slujind spitalul local, s-au dovedit mereu, prin lucrarea lor filantropică, împlinitori ai îndatoririlor creștinești, urmând astfel Mântuitorului, asemenea Sfinților Apostoli numiți în Evanghelia zilei, a mai adăugat Chiriarhul arădean.

Spre finalul Sfintei Liturghii, Părintele Radu Constantinescu a fost hirotesit întru Iconom-Stavrofor de către IPS Părinte Arhiepiscop Timotei.

După cuvântul de mulțumire, părintele Radu Constantinescu, dimpreună cu întreaga  comunitate a credincioșilor din Ineu, au dăruit Arhiepiscopiei Aradului o icoană de mari dimensiuni, cu Sfântul Ierarh și Mărturisitor Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei, ineuanii având o mare evlavie la Sfântul Sava (1620-1683), fiu al locului, născut chiar în Ineu în urmă cu patru secole. Icoana este pictată de doamna Adriana Constantinescu, de asemenea fiică a locului și mamă a Pr. Radu Constantinescu.

Chiriarhul a adresat un cuvânt de mulțumire pentru darul primit, arătând că trebuie să fim recunoscători Sfântului Ierarh Sava pentru mijlocirea și rugăciunile sale înaintea lui Dumnezeu.

Protos. Iustin Popovici