Sâmbătă, 22 iulie 2023, Ierarhii arădeni, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și alături de un sobor de preoți de la Centrul Eparhial, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Parohia Arad-Centru, au săvârșit în Catedrala Veche din Arad, Parastasul la un an de la trecerea la cele veșnice a Părintelui ic. stavr. Flor Teodorescu.
În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Aradului a evocat personalitatea și lucrarea Părintelui Flor Teodorescu, evidențiind râvna slujirii, evlavia și atașamentul său față de valorile naționale. Înaltele funcții deținute l-au așezat pe părintele Flor Teodorescu între preoții de frunte ai eparhiei Aradului, colaborator apropiat ale vrednicului de pomenire episcop Visarion Aștileanu. Slujirea sa nu s-a rezumat doar la funcțiile administrative deținute, ci a fost împărtășită și credincioșilor Parohiei Arad-Centru dar și vredniciei sale familii. De altfel, părintele provenea dintr-o străveche familie preoțească din Moldova la fel și distinsa doamna preoteasă, familia însăși devenind slujitoare a altarului și a credincioșilor, a amintit Înaltpreasfinția Sa.
La slujba parastasului au participat membrii familiei, apropiați, cunoscuți, fii duhovnicești ai Părintelui Flor Teodorescu.
Protos. Iustin Popovici