Instalarea noului preot paroh în Parohia Satu Mare, Protopopiatul Arad

Ziua de duminică, 27 august 2023, a fost prilej de bucurie pentru credincioșii Parohiei Satu Mare, Protopopiatul Arad, unde, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a fost instalat noul păstor duhovnicesc al credincioșilor, părintele Gheorghe-Marius Danciu.

Începând cu ora 18, Preaonoratul Părinte Protopop al Aradului, Flavius Petcuț, înconjurat de un sobor de preoți a săvârșit slujba Vecerniei, în finalul căreia a oficiat tradiționalul demers al instalării tânărului preot în parohia încredințată. În cuvântul său de învățătură, Părintele Protopop a accentuat mesajul pericopei evanghelice a Duminicii a XII-a după Rusalii -Pilda tânărului bogat, comparându-l pe noul preot cu tânărul din pilda rostită de Mântuitorul, pildă care vizează atât bogăția darurilor revărsate de Dumnezeu asupra oamenilor, cât și importanța raportării omului la normele si princiipile scripturistice izvorâte din textul evangheliei, duminicii (Matei XIX, 16-26)

În urma cuvântului rostit, Părintele Protopop i-a înmânat noului Părinte Paroh: Sfânta Cruce, ca semn al lucrării sfințitoare preoțești; Sfânta Evanghelie, ca simbol al misiunii și datoriei învățătorești, si nu in ultimul rând, cheile Bisericii, ca simbol al datoriei preotului de a administra si fructifica toate bunurile parohiei.

Cuvântul Părintelui Protopop a fost urmat de cuvântul fostului preot paroh, Vornicu Ioan, care le-a mulțumit credincioșilor parohiei pentru toată dragostea și sprijinul de care au dat dovadă în cei 15 ani de păstorie, asigurându-i și în continuare de disponibilitatea slujirii sale, ori de câte ori va fi nevoie.

În cele din urmă, tânărul preot Gheorghe-Marius Danciu, ca nou slujitor al parohiei, și-a exprimat mulțumirea și recunoștința față de lucrarea proniatoare a Milostivului Dumnezeu, față de sine, față de familie, și față de credincioșii parohiei Gurba, Protopopiatul Ineu, meleag unde părintele a crescut și a descoperit dragostea și vocația slujirii Preasfintei Treimi.

Totodată, acesta a mulțumit și credincioșilor din parohia Satu Mare, pentru bucuria și căldura cu care aceștia l-au întâmpinat, încredințându-i la rândul său de sprijinul, dragostea jertfelnică și sfatul său duhovnicesc, cu care îi va înconjura de acum înainte.

Masterand Andrei-Sebastian Popa