A fost publicat ghidul participantului la ITO 2023

Ghidul participantului la ITO 2023 a fost publicat. Documentul este editat de Arhiepiscopia Timişoarei şi este disponibil online.

„Ghidul participantului ITO cuprinde mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, al Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care îi numește pe tinerii oaspeți prieteni ai lui Hristos și ai Banatului, precum și mesajele autorităților de stat și ale oamenilor de cultură care vor participa la eveniment. Sunt prezentate, de asemenea, multiple și diverse aspecte istorice legate de primul oraș liber al României, sfințit cu sângele martirilor timișoreni”.

„Pe lângă descrierea specificității celui mai occidental oraș din România, care, în decursul vremii, a înregistrat numeroase premiere naționale și europene, ghidul zugrăvește, în cuvinte și imagini, principalele obiective turistice ineluctabile, cu un însemnat rol spiritual și cultural. Totodată, sunt creionate medalioane cu personalități bănățene marcante, ce reprezintă veritabile paradigme de asumare și promovare a credinței creștine și a culturii naționale”.

„Nu în ultimul rând, ghidul participantului ITO cuprinde programul detaliat al manifestării, imnul ITO Timișoara 2023, precum și o suită de imne și cântări bisericești, ce pot fi psalmodiate în grup sau antifonal. Spre final, broșura cuprinde o serie de recomandări considerate semnificative pentru buna desfășurare a întâlnirii tinerilor ortodocși de pretutindeni”, se precizează pe site-ul Mitropoliei Banatului.

Documentul poate fi descărcat de aici.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși se va desfășura la Timișoara în perioada 31 august – 3 septembrie.

La eveniment va participa şi Patriarhul Daniel.

Programul integral al evenimentului, aici.

Foto credit: arhiva Basilica.ro

https://basilica.ro/a-fost-publicat-ghidul-participantului-la-ito-2023/