În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, începând cu ora 15, Biserica Ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din satul Monoroștia, comuna Bârzava a îmbrăcat haine de sărbătoare.
Astfel, și în acest an a fost sărbătorit cu multă bucurie duhovnicească hramul acestei biserici, prin oficerea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți, în prezența numeroșilor credincioși din parohie și din satele învecinate.
Din sobor au făcut parte, Pr. Bachiș Ioan – parohia Baia cu filia Slatina de Mureș, Pr. Bândea Gheorghe – parohia Bârzava, Pr. Corîci Cosmin – parohia Odvoș, Pr. Florea Florin – parohia Groșii Noi, Pr. Haida Bogdan – parohia Corbești, Pr. Iordăchescu Cosmin – parohia Firiteaz, Pr. Iute Viorel – parohia Conop, Pr. Lulaș Dan – parohia Căpruţa, Pr. Oprea Andrei – parohia Păiușeni cu filia Văsoaia și Pr. Paroh Păiușan Adin.
Slujba a fost săvârșită pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor. Preoții au înălţat rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor care au fost prezenţi, dar şi a celor ce se află în spitale, azile sau în casele lor, pe patul de suferinţă.
După săvârșirea Sfintei Taine a Maslului, Pr. Iordăchescu Cosmin a rostit înălțător cuvânt de învățătură cu privire la cât de important este să ne rugăm Bunului Dumnezeu îndelung și stăruitor pentru împlinirea cererilor cu adevărat valoroase. Dacă omul insistă în rugăciune și are răbdare cu nădejde în răspunsul Lui Dumnezeu, atunci când El consideră, se împlinește cu plus de măsură cererea lui. Exemplul cel mai elocvent este răspunsul la rugăciunea stăruitoare a Părinților Ioachim și Ana: Fecioara Maria.
La final, preotul paroh, a mulţumit Bunului Dumnezeu, părinților împreună slujitori și tuturor credincioșilor prezenți, întâlnirea încheindu-se cu o agapă frăţească la care au participat toți cei prezenţi la acest festin liturgic.
Pr. Păiușan Adin
Parohia Monoroștia