Doi arhierei și mulți credincioși, la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, cu prilejul comemorării marelui mecenat Teodor Papp din Giula

În 2023 se împlinesc 110 ani de la readucerea din cimitirul din Lugoj la cel din Giula, Orașul Mare Românesc, a osemintelor marelui mecenat român Teodor Papp (1822 – 1887), născut în acest oraș din Ungaria, aflat pe malul râului Crișul Alb.

Evenimentul comemorativ a fost consemnat așa cum se cuvine, printr-o slujire arhierească la care au coliturghisit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un numeros sobor de clerici din Ungaria și România, format din Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ Bisericesc al Episcopiei din Ungaria, Părintele Protosinghel Iustin Popovici, Consilierul Cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Părintele Tiberiu Ardelean, inspector eparhial la Centrul Eparhial Arad, Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial al Episcopiei din Ungaria, Părintele Vasile Sabău, slujitor la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, Părintele Teodor Marc, Parohul Catedralei din Giula și Consiliul Economic al Episcopiei din Ungaria, Părintele Iulian Botezatu, de la Parohia Șiria din Arhiepiscopia Aradului, Arhidiacon Bogdan Noghiu, inspector de protocol instituțional Arad și Arhidiaconul Emanuel Văduva de la Catedrala Episcopală din Giula. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Parohiei din Șiria, iar la slujbă, alături de credincioșii români din Giula, au mai participat credincioși din Oradea, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Deva și din alte părți.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, vorbim despre importanța purtării sfintei cruci în viața creștinului, după modelul Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a putea dobândi și noi viața veșnică prin păzirea poruncilor Sale și și-a exprimat bucuria de a putea reveni la slujire în această Catedrală Episcopală Ortodoxă Românească din Giula, în care a slujit și Înaltpreasfinția Sa înainte, în calitate de locțiitor al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, până la venirea unui Episcop Eparhiot, în anul 1999, prin persoana Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie Drincec, astăzi Episcopul Oradiei. De asemenea a evocat și personalitatea celui comemorat astăzi, vrednicul de pomenire cântăreț bisericesc, avocat și mecenat Teodor Papp, care s-a ridicat din acest oraș, dintr-o familie simplă, dar credincioasă, cu 4 copii (3 fete și un băiat), ajungând apoi prin multă muncă, studii și hărnicie, un om de vază și înstărit, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Lugoj, dar nu i-a uitat nici pe românii săi din Giula și mai ales pe tinerii talentați și fără posibilități materiale, pe care i-a ajutat ulterior prin stipendii, sau burse oferite prin intermediul Fundației care i-a purtat numele (Fundația „Teodor Papp”), care a funcționat pentru tinerii români din Giula, dar și pentru corul bisericesc la catedrală și a fost administrată prin Episcopia Aradului.

Îndată după Sfânta Liturghie a fost oficiată și slujba parastasului, pentru odihna sufletului robului lui Dumnezeu Teodor Papp, care a făcut atât de multe pentru Biserica Străbună Românească și pentru conaționalii săi din Giula. Personalitatea și activitatea sa, precum și momentele importante din viața acestuia și învățămintele care rezultă din aceasta, au fost prezentate cu talent și profesionalism de tânărul Alin Ciotea, cântăreț al Catedralei din Giula și Doctorand al Facultății de Teologie Ortodoxă  „Ilarion V. Felea” din Arad.

Preasfințitul Părinte Siluan, dar și Preotul Paroh Teodor Marc, a adus mulțumiri Bunului Dumnezeu, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei și tuturor celorlalți oaspeți și participanți la acest eveniment important comemorativ de la Giula, dar și celor care l-au ajutat pe Preotul Paroh la lucrările de restaurare și înfrumusețare a mausoleului lui Teodor Papp și la Cimitirul Românesc din Giula Mare. Acestor binefăcători, dar și Consiliului Parohial de la Giula Mare și Părintelui Vasile Sabău din Oradea, le-au fost oferite Diplome de onoare, în semn de prețuire și recunoștință pentru tot sprijinul oferit comunității românești din Ungaria.

A urmat resfințirea monumentului funerar al lui Teodor Papp de la Cimitirul Românesc din Giula Mare, săvârșită de cei doi Ierarhi și ceilalți clerici, în prezența oaspeților și a credincioșilor giulani, după care întreaga manifestare s-a încheiat printr-o tradițională agapă oferită oaspeților, de către Parohia Giula Mare, cu sprijinul Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU) și a Centrului de Documentare și Informare al acestei Autoguvernări. La eveniment au participat și diferite oficialități, cum sunt Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Vasile Sucigan, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, Doamna Eva Iova Șimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Doamna Delia Covaci, Directorul Săptămânalului „Cronica” al AȚRU, ș.a.

A fost un eveniment de trăire și comuniune românească, dar și de comemorare a înaintașilor, care au făcut multe nu doar pentru românii din Giula, dar și de dincolo de granițe și care nu trebuie uitați, ci urmați în exemplul lor luminos, pentru Neam, Credință, Biserică și Țară.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

https://basilica.ro/ungaria-a-avut-loc-comemorarea-marelui-mecenat-teodor-papp-din-giula/

Teodor Papp a fost comemorat la Catedrala episcopală din Giula