Ruga satului Chesinț

Duminică, 03 septembrie 2023, credincioşii Parohiei Chesinţ, Protopopiatul Lipova, cu mic cu mare, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, au participat la Ruga Satului.           

Evenimentul a început cu slujba Tedeumului de mulțumire, după care a urmat sfințirea troiței de la intrarea în satul Chesinț, restaurată din evlavie față de Dumnezeu și cu sprijinul credincioșilor din parohie. Din soborul de preoți care au participat la acest frumos eveniment au făcut parte:Preacucernicul Părinte Faur Silviu-Nicolae, Consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Aradului, diac.prof Lăscoi Marius, pr.Farcaș Teodor, pr.Vasi Daniel, pr. Iliia Pavlovici Pătruţ, pr.Dacian-Ioan Gligor și pr.paroh Ardeuan Florin.

În cuvântul adresat celor prezenţi, Preacucernicul Părinte Faur Silviu-Nicolae, Consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Aradului, a transmis cuvântul de binecuvântare al Chiriarhului locului exprimându-și totodată bucuria de a fi alături de comunitatea locală. Ruga satului reprezintă sărbătoarea întregii comunităţi rurale prilej cu care familiile se reunesc ca odinioară și se mândresc cu portul și tradițiile locale.

Preotul paroh Florin Ardeuan a adus multumiri celor prezenți, autorităților locale, dar și celor care s-au ostenit cu înfrumusețarea acestei Troițe amintind ca această troiță este un testament pentru cei ce vor veni care ,,văzând faptele noastre cele bune să slăvească pe Tatăl nostru, care este în ceruri” (Matei 5, 16).

Pr. Ardeuan Florin