Înainte cu câteva zile de începerea noului an școlar, copiii și tinerii din Parohia Prunișor au fost implicați în mai multe activități educativ-duhovnicești.
Acest eveniment a început prin rostirea rugăciunilor începătoare în biserică, iar mai apoi toate activitățile au fost organizate în curtea bisericii. Au participat un număr de 30 de copii având vârste cuprinse între 3-18 ani.
În cadrul școlii de vară s-au purtat discuții duhovnicești, unde copiii și tinerii au adresat întrebări, problematizând unele subiecte de actualitate.
Bucuria a fost aceea că au învățat să se respecte unul pe celălalt, să comunice, să se ajute reciproc, precum și să asume o perspectivă corectă și dreaptă în viața de zi cu zi.
La finalul acestui eveniment, toți participanții au primit cruciulițe ca răsplată pentru implicarea în proiectele derulate în parohie.
Pr. Dr. Florin Ioan Avram