Anul 2023 este „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română, iar ziua de 1 octombrie aduce alte 3 motive pentru a ne acorda importanță acestor tematici.
La nivel internațional, în prima zi din octombrie sunt celebrate Ziua persoanelor vârstnice, dar și Ziua muzicii, iar la nivelul ortodoxiei este cinstit Sfântul Roman Melodul, probabil cel mai cunoscut imnograf creștin.
Ziua internațională a persoanelor vârstnice
Ziua Internațională a persoanelor vârstnice este marcată anual în data de 1 octombrie pentru a promova drepturile persoanelor de vârsta a treia prin încurajarea de a participa activ la viața economică, politică, socială și culturală, dar și pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.
Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.
Potrivit ONU citat de Agerpres, la nivel mondial, populația de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, speranța de viață atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați.
Cu ocazia Zilei internaționale a vârstnicilor, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de recunoștință și prețuire.
Ziua internațională a muzicii
Începând cu anul 1975, în ziua de 1 octombrie a fiecărui an este celebrată Ziua internațională a muzicii. Scopul acestei zile este promovarea artei muzicale şi relaţia de prietenie între popoare şi culturi, schimbul de experienţă şi aprecierea numeroaselor valori estetice.
Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost înaintată de renumitul violonist și muzicolog Yehudi Menuhin și de Boris Yarustowski, președintele Consiliului Internațional al Muzicii (IMC) al UNESCO (fondat în 1949).
Sfântul Roman Melodul
Biserica Ortodoxă, dar și cea Romano-Catolică, îl cinstește în data de 1 octombrie, pe Sfântul Roman Melodul, unul dintre cei mai mari imnografi ai Bisericii creștine. S-a născut în Cetatea Emesa din Siria în prima jumătate a secolului 4. A slujit ca paraclisier în Biserica din Berit (azi Beirut).
Când slujea ca diacon la Biserica „Sfânta Sofia cea veche”, Dumnezeu L-a binecuvântat pe Cuviosul Roman care s-a urcat în amvon și a cântat primul condac alcătuit de el. Marcu din Efes spune că i s-a arătat Cuviosului Roman Melodul, în somn, Maica Domnului, care i-a încredințat un sul de hârtie.
De-a lungul vieții sale a compus peste 1000 de condace. Cel mai cunoscut imn al său este „Fecioara astăzi”, Condacul Nașterii Domnului.
Anul omagial 2023 are ca motivație principală dorința de a acorda o mai mare atenție pastorației şi sprijinirii persoanelor vârstnice în contextul actual al unei societăți marcate de individualism și secularizare. Astfel, se propune o încurajare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, o mai consistentă contribuţie a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii sociale.
Pentru Anul comemorativ 2023, motivația este dată de dorința de a cinsti pe autorii și interpreții muzicii bisericești, ca exemple elocvente de cultivare a muzicii bisericești, care susține rugăciunea și intensifică viața liturgică a comunităților bisericești.
Foto credit: Oana Nechifor / Doxologia