Ziua Mondială Hospice și a Îngrijirilor Paliative

Ziua Mondială Hospice și a Îngrijirilor Paliative este marcată anual în a doua sâmbătă din octombrie. Anul acesta, ziua cade în data de 14 octombrie, odată cu ziua de pomenire a Sf. Cuv. Parascheva.

Instituirea acestei zile are ca scop conștientizarea la nivelul societății a importanței îngrijirilor paliative, care oferă ușurare, mângâiere și sprijin moral pacienților care suferă de boli grave și incurabile – în cea mai mare parte vârstnici. Alt scop, concret, este de a asigura acces mai facil la acest tip de servicii medicale.

În contextul Anului omagial 2023, dedicat de Patriarhia Română pastorației vârstnicilor, Părintele Patriarh Daniel a explicat importanța îngrijirilor paliative.

„Statul nu are ca prioritate, în grija sa pentru cetățeni, îngrijirea celor care se află în stare terminală sau care au afecțiuni oncologice”, a remarcat Preafericirea Sa la Conferința clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.

„Se vede aici diferența de vedere asupra valorii persoanei umane. Dacă persoana umană a fost doar un producător de bunuri materiale cu semnificație financiară, este bine. Dar, când nu mai este activă persoana și nu mai produce valori materiale, este mai puțin valoroasă.”

Dar „îngrijirile paliative înseamnă demnitatea persoanei umane, indiferent de eficacitatea sau eficiența ei materială”, a subliniat Patriarhul României.

Evenimente și demersuri în România

Ziua Mondială a Hospice și a Îngrijirii Paliative a fost sărbătorită pentru prima dată în 2005 de o coaliție de organizații din întreaga lume. De atunci, s-a transformat într-o mișcare globală, cu evenimente și activități care au loc în diverse țări.

Agenda Zilei din acest an cuprinde peste 2000 de evenimente în toată lumea. La București, ziua a fost marcată printr-o sesiune științifică festivă a Academiei de Îngrijiri Paliative, proiect al Fundației Bucuria Ajutorului care a împlinit un an.

„În 2008 am participat la un curs de formare la Budapesta. Ei aveau atunci, în cadrul instituțiilor de învățământ primar, cursuri despre îngrijirile paliative, la care elevii cei mai mici erau inițiați în aceste cunoștințe și implicați în activități pentru comunitate. Plantau flori care simbolizau îngrijirea paliativă”, a spus, cu prilejul evenimentuluiAdriana Căruntu, managerul Fundației Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Povesteau că elevii trebuie formați de mici să înțeleagă că viața este ca o floare: înmugurește, crește, își deschide petalele, apoi vine timpul când aceasta se ofilește și se închide. Să li se pară un lucru firesc și să se implice și copiii în îngrijirea bunicilor, a părinților și să nu fie atât de speriați, de șocați și de refractari când un membru al familiei este undeva, acolo, într-o cameră și are dureri sau are nevoie de îngrijire.”

„Mi s-a părut un lucru minunat din punct de vedere psihologic și spiritual să schimbi mentalitatea pornind de la o vârstă atât de fragedă și m-aș bucura ca în România, în câțiva ani, să avem și noi un sistem similar”, a adăugat Adriana Căruntu.

„Cu ocazia Zilei Mondiale a Îngrijirii Paliative, Fundația Bucuria Ajutorului transmite recomandarea către fiecare eparhie din cadrul Patriarhiei Române de a dezvolta învățământul în domeniul îngrijirilor paliative, de a se implica și de a forma o rețea la nivel național.”

Federația Filantropia va oferi un curs de paliație

Fundația Bucuria Ajutorului este membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române.

„În contextul Zilei Mondiale Hospice și a Îngrijilor Paliative și al evenimentului organizat de Fundația Bucuria Ajutorului în Capitală, noi am dat un îndemn colegilor pentru marcarea acestei zile și pentru multiplicarea și dezvoltarea de servicii paliative”, a declarat, pentru Basilica.roPărintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal și președintele Federației Filantropia.

„În viitorul apropiat, Federația Filantropia își propune să ofere și cursuri de paliație membrilor ei și tuturor specialiștilor care lucrează în domeniu. Curricula urmează să fie elaborată”, a mai spus Părintele Ciprian Ioniță.

O altă eparhie a Bisericii Ortodoxe Române care a dezvoltat servicii profesioniste de paliație este Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, la inițiativa Preasfințitului Părinte Vasile Fluieraș, Episcop Vicar al acestei eparhii.

Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca funcționează deja de un deceniu, iar eparhia are planuri și pentru înființarea unui centru de paliație pentru copii.

Un centru de paliație urmează să fie dezvoltat și la Arad, iar servicii similare urmează să fie oferite și de viitorul Spital „Precista Mare” al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în curs de reabilitare.

Vezi și:

Foto credit: Freepik / DCStudio

https://basilica.ro/ziua-mondiala-hospice-si-a-ingrijirilor-paliative-cum-este-marcata-in-patriarhia-romana/