Prima Duminică a lunii noiembrie, ne regăsește ”la loc înalt” pe dealul Bisericii, într-un cadrul deosebit – duhovnicește – în Parohia Drauț, din Protopopiatul Ineu, cu prilejul întrunirii Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Ivănuț Voicu.
Taina Sfântului Maslu a fost săvârșită în sobor, de către preoții: Pr. Ivănuț Voicu – Parohia Chier, Pr. Tudor Robert – Parohia Drauț, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Giurgiu Gheorghe – Parohia Nadăș, Pr. Lucaciu Marius – Parohia Minișel, Pr. Bisorca Ciprian-Gheorghe – Parohia Iercoșeni. Soborului de preoți s-au alăturat invitați de suflet: Pr. Conf. Univ. Dr. Caius-Claudius Cuțaru – Parohia Gai (fiu al satului), Pr. Petru Ursulescu – Parohia Micălaca Noua Pasaj, Pr. Bocancios Victor – Parohia Ususău, Pr. Ivănuț Valerian-Iulian – Parohia Bârsa, Pr. pensionar Păiușan Gașpar Teodor – Parohia Târnova.
Un înălțător cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Caius Cuțaru, pornind de la cuvintele scripturistice ” Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.” (Iacov 5, 14-15) , a subliniat realitatea suferinței, o bolilor în vremurile pe care le trăim, și care, parcă sunt din ce în ce mai multe și mai grele, și mai trist, tot mai des de la vârste fragede. Dacă suferințele trupești sunt mai evidente, mai ușor de descoperit și de îngrijit, nu aceeași situație e în cazul suferințelor sufletești, mai tainice, mai greu de descoperit și de îngrijit.
Realitatea aceasta a suferinței este omniprezentă, încât ne putem întreba retoric: cine nu suferă? Toți avem ”un ghimpe”, o durere, fie ea trupească, fie sufletească, de cele mai multe ori împreună. Cu toate acestea, suferința – teologic vorbind – este un test al credinței, al răbdării, al nădejdii, atât pentru cel bolnav și în suferință, cât și pentru cei din preajma bolnavului. La toate aceste încercări, avem sprijin prin credință și rugăciune în iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care pogorându-Se cu harul Său peste nevoile noastre, ne vine în ajutor, untdelemnul sfințit fiind mărturie a lucrării harice pentru cei care cu credinţă se vor unge din el ”…Însuți, Stăpâne, sfințește untdelemnul acesta, ca să fie celor care se vor unge din el, spre tămăduire și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea trupului și a sufletului și de toată răutatea ” (Taina Sfântului Maslu – Rugăciunea sfințirii untdelemnului).
Chiar și Evanghelia Duminicii, a ”Bogatului nemilostiv”, ne vorbește despre suferință, din perspective diferite. Bogatul nemilostiv, deși aparent într-o stare de bine, bogăție, lux, ospețe zilnice – dar sufletește era într-o stare de necredință și nepăsare, într-o moarte sufletească. La polul opus, săracul Lazăr, cu toate că era în suferință trupească evidentă – sărăcie, boală, foame, sufletește era curat, de aceea e primit cu cinste ”dus de îngeri în sânurile lui Avram”. Dar în viața de apoi, suferința celor necredincioși se amplifică, devenind chinul cel veșnic, pe când suferința celor curați cu inima, credincioși – devine bucurie, răsplată: ” Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești.” (Luca 16, 25).
Așadar, suferința, test al credinței, al răbdării, al nădejdii, provoacă totodată o creștere duhovnicească, prin cultivarea asumării încercărilor din viața noastră, prin a primi și duce cu vrednicie aceste încercări, în credință și nădejde, ”căci nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu nefiind ispitit (n.b. ispită = încercare/test)” (Sf. Efrem Sirul). Se naște – legat de Evanghelia Duminicii – o întrebare retorică, la care fiecare din noi suntem chemați să găsim răspuns: putea bogatul nemilostiv sa trăiască altfel? Sfânta Scriptură are printre multe exemple și următorul ” Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, Şi fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!” (Luca 14, 12-15)
În încheiere preotul paroh Tudor Robert a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ”Repere privind pastorația persoanelor vârstnice în viața Bisericii – respectul datorat persoanelor în vârstă în literatura patristică”. În ceea ce privește pastorația persoanelor vârstnice în viața Bisericii, anul 2023 a fost declarat **Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice** și **Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)** de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această inițiativă are ca scop acordarea unei mai mari atenții pastorației persoanelor vârstnice în contextul actual al unei societăți marcate de individualism și secularizare. Astfel, se dorește o intensificare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, o mai consistentă implicare a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii de credincioși.
În literatura patristică, respectul datorat persoanelor în vârstă este un subiect important, aceasta este considerată o datorie morală și spirituală. Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii, a subliniat importanța respectului și grijei față de bătrâni în omilia sa „Despre grija pentru părinți”. De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare a scris despre grija față de bătrâni în lucrarea sa „Despre milostenie”. În general, Părinții Bisericii au subliniat importanța respectului și grijei față de bătrâni, considerând că aceștia sunt o sursă de înțelepciune și experiență, precum și o legătură cu trecutul și tradițiile noastre.
Grija față de bătrâni și bolnavi în perioada patristică se exemplifică cel mai adecvat în activitatea Sfântului Vasile cel Mare, acesta a organizat asistența socială a Bisericii încă din timpul păstoririi sale, marele așezământ de lângă Cezareea Capadociei – supranumit Vasiliada, după numele întemeietorului. Complexul – în realitate, primul spital din lume – cuprindea într-o parte cămine pentru îngrijirea leproșilor, într-o altă latură azile de bătrâni, o mare clădire-adăpost temporar al călătorilor străini, școli pentru copii, ateliere (chiar și pentru infirmi), astfel încât din produsul muncii proprii să ajute cu ceva la întreținerea așezământului. În mijlocul complexului era biserica, spitalul duhovnicesc. Instituțiile filantropice se luminau, aşadar, din Sfânta Liturghie, care este numită Filantropia, Dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni.
Următoarea întrunire a preoților din Cercul Pastoral-Misionar Târnova va avea loc la data de 12 Noiembrie, la Parohia Târnova.
Pr. Lucaciu Ionuț Marius
